Tichetele de masă ar putea crește la 50 de lei. Se cere corectarea formulei de indexare

tichete-de-vacanta_38772400
Tichete de masă / Foto: DCBusiness
Tichetele de masă, prinse într-o formulă de calcul care nu reflectă scumpirile.

Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei, prin corectarea formulei de indexare, sau menţinută la nivelul actual, dar cu eliminarea contribuţiei la asigurările sociale de sănătate, pentru creşterea puterii de cumpărare a salariaţilor, a declarat marţi, pentru Agerpres, profesorul universitar de economie Cristian Păun, în contextul prezentării unui studiu realizat de Academia de Studii Economice (ASE) privind impactul socio-economic al biletelor de valoare.

"Studiul nostru arată clar că indexarea corectă ar fi, în momentul de faţă, cu rata inflaţiei, 50 lei de la 45. Şi, eventual, putem să discutăm ca această indexare să nu se întâmple. Dacă dăm înapoi contribuţia la sănătate într-o primă fază, adică facem zero contribuţia la sănătate, putem să obţinem acei 4,50 lei, putem să îi obţinem nu din creşterea valorii, ci pur şi simplu din faptul că renunţăm la contribuţia la sănătate pe aceste tichete şi atunci nu mărim valoarea, dar măcar scoatem contribuţia la sănătate din aşa ceva. Sunt diferite moduri în care poţi să creşti, într-adevăr, puterea de cumpărare", a explicat Cristian Păun.

Formula de indexare a tichetelor de masă, în centrul problemei

Acesta a susţinut că principala problemă a mecanismului actual de indexare o reprezintă formula utilizată pentru ajustarea valorii tichetelor de masă, care compară ritmurile de creştere a preţurilor din două perioade consecutive, în loc să reflecte majorarea efectivă a acestora.

"În primul rând, pe partea de tichete de masă, din punctul nostru de vedere, principala problemă e legată de formula de indexare a valorii acestor tichete de masă, pentru că, în momentul de faţă, valoarea tichetelor de masă este ajustată în funcţie de un indice care compară ritmul de creştere al preţurilor din perioada curentă cu ritmul de creştere a preţurilor din perioada anterioară, ceea ce nu-i corect. Adică, dacă preţurile au crescut în ambele perioade, dar în perioada curentă mai puţin decât în perioada anterioară, valoarea tichetelor ar trebui să scadă, ceea ce nu e în regulă. Cu alte cuvinte, urgent, ministerul ar trebui să modifice această formulă şi să pună ceea ce e corect, adică indicele cu care a crescut preţul efectiv de la o perioadă la alta. Asta ar trebui să fie clar corectată", a precizat profesorul universitar.

Tichetele au rămas la 45 de lei, deşi preţurile alimentelor au crescut

Potrivit studiului ASE, mecanismul legal de indexare aplicat în septembrie 2026 nu a produs nicio majorare a valorii tichetelor de masă, deşi preţurile alimentelor au crescut cu 7,75% într-un an.

Ce prevede legislaţia privind indexarea tichetelor

"Legea nr. 165/2018 (art. 32) prevede indexarea semestrială obligatorie a tichetelor de masă cu indicele preţurilor de consum la mărfurile alimentare, cu o clauză de neregresie. Formula de calcul din normele metodologice (HG nr. 1045/2018, art. 33) împarte însă media indicilor lunari dintr-un semestru la media din semestrul anterior. Astfel, formula nu măsoară cât au crescut preţurile, ci dacă ritmul creşterii lor s-a accelerat sau a încetinit", se arată în document.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close