Berlinul, exporturi record de armament în acest an: De la submarine, la sisteme antiaeriene

Câteva aprobări de ultim minut ale fostului guvern au făcut ca exporturile germane de armament să ajungă la cote maxime.

Aceste acorduri aprobate în ultima clipă a dus totalul exporturilor de arme ale Germaniei la un nivel record de 9,04 miliarde de euro pentru anul în curs, potrivit ministerului Economiei.

Exporturile de arme ale Germaniei au atins un nivel record în acest an, după ce fostul guvern federal, format din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Partidul Social-Democrat (SPD), a aprobat acorduri în valoare de aproape 5 miliarde de euro în ultimele nouă zile ale mandatului său, chiar dacă la momentul respectiv avea doar capacitate executivă, informează sâmbătă DPA, care a consultat răspunsul dat de ministerul Economiei la întrebarea unui deputat.

 

Egiptul, principala destinație




Egiptul este principala ţară beneficiară a exporturilor de arme germane, în pofida criticilor privind încălcarea drepturilor omului şi implicarea sa în conflictele din Yemen şi Libia.

Conform acordurilor de ultimă oră, compania Thyssenkrupp Marine Systems poate livra Egiptului trei fregate MEKO A-200 EN, în timp ce producătorul Diehl Defence a fost autorizat să livreze aceleiaşi ţări 16 sisteme de apărare aeriană IRIS-T SLS/SLX.

O altă destinație este Singapore, ThyssenKrupp Marine Systems fiind autorizat să exporte un submarin de tip 218 SG către bogatul stat din Asia de Sud-Est.


Coaliţia dintre creştin-democraţi şi social-democraţi a fost înlocuită de un nou guvern la începutul acestei luni, în urma alegerilor din septembrie.

Detaliile tranzacţiilor au fost transmise cu doar o zi înainte ca Olaf Scholz să fie ales cancelar, deşi valoarea exporturilor nu era cunoscută la momentul respectiv. Acum este clar că exporturile de arme către Egipt se ridică la 4,34 miliarde de euro, în ciuda faptului că guvernul de la Berlin a acţionat având doar calitate de execuţie, situaţie în care deciziile majore sunt de obicei evitate.

Acordurile au fost încheiate sub conducerea fostului cancelar Angela Merkel, împreună cu Scholz, pe atunci vicecancelar.

Un politician din fostul partid de guvernământ al Germaniei, CDU, a apărat aprobarea exporturilor de arme.

''Acţiunile guvernului federal interimar s-au încadrat în legislaţia în vigoare. De aceea, vocile critice ale Verzilor şi Die Linke (stânga dură) nu sunt altceva decât lacrimi de crocodil", a declarat duminică pentru DPA expertul în politică externă al CDU, Roderich Kiesewetter.

Noul guvern de coaliţie de centru-stânga - din care fac parte SPD, Verzii şi Partidul Liber-Democrat (FDP) - plănuieşte acum o reformă a controlului exporturilor de arme pentru a reduce livrările de arme către aşa-numitele ţări terţe din afara UE şi NATO.

Kiesewetter a cerut ca interesele politicii de securitate a Germaniei să fie luate în considerare în acest proces.

''Este în interesul Germaniei dacă ţările din Orientul Mijlociu continuă să lase statele UE să le echipeze ca parte a politicii lor de înarmare. Nu poate fi în interesul nostru dacă aceste state se aprovizionează în viitor din China sau Rusia'', a declarat el. "Atunci nu vom mai avea nicio influenţă politică în regiune".

Noul ministru de externe, Annalena Baerbock, din partea Verzilor, a făcut presiuni pentru reguli mai stricte privind exporturile.

''În calitate de coaliţie, am spus clar că analizăm politica de export de arme din ultimii ani pentru a-i testa soliditatea'', a declarat ea anterior pentru agenţia DPA.

''Lucrăm la o lege privind controlul exporturilor de arme care va preciza mai clar criteriile după care trebuie aprobate exporturile de arme", a spus ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0974
Diferența 0.0018
Zi precendentă 5.0956
USD
Azi 4.3327
Diferența 0.0111
Zi precendentă 4.3216
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0974 RON
USD flag1 USD = 4.3327 RON
GBP flag1 GBP = 5.8393 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0579 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1659 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4523 RON
SEK flag1 SEK = 0.4776 RON
XAU flag1 XAU = 700.9567 RON
Monede Crypto
1 BTC = 295985.45RON
1 ETH = 8603.14RON
1 LTC = 240.07RON
1 XRP = 6.24RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET29193.910.74%
BET-BK5810.970.76%
BET-EF1573.930.77%
BET-FI111563.050.74%
BET-NG2101.590.71%
BET-TR68364.980.74%
BET-TRN66038.860.74%
BET-XT2532.540.79%
BET-XT-TR5797.400.79%
BET-XT-TRN5615.380.79%
BETAeRO1029.590.54%
BETPlus4227.020.73%
RTL65652.190.70%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel