Banca Mondială, avertisment asupra riscului de recesiune globală în 2023

Antonia Popescu |
Data publicării:
Davos, sondaj WEF: O recesiune globală este posibilă în 2023
Davos, sondaj WEF: O recesiune globală este posibilă în 2023

Banca Mondială este îngrijorată că "noi șocuri negative" ar putea împinge economia mondială în recesiune în 2023, statele mici fiind deosebit de vulnerabile, scrie Bloomberg.

Avertismentul este cuprins într-un rezumat al raportului bianual "Global Economic Prospects", care urmează să fie publicat marți și care este prezentat pe site-ul Open Knowledge Repository al grupului.

Chiar și în lipsa unei noi crize, se așteaptă ca în acest an creșterea globală "să încetinească brusc, reflectând înăsprirea sincronă a politicilor menite să limiteze inflația foarte ridicată, înrăutățirea condițiilor financiare și perturbările continue cauzate de invazia Rusiei în Ucraina", a precizat Banca Mondială.

Sunt necesare "eforturi urgente la nivel mondial și național" pentru a atenua riscul unei astfel de încetiniri, precum și al dificultăților legate de îndatorare în economiile de piață emergente și în curs de dezvoltare (EMDE), unde se așteaptă ca avansul investițiilor să rămână sub media ultimelor două decenii, a precizat creditorul cu sediul la Washington.

"Este esențial ca factorii de decizie politică din EMDE să se asigure că orice sprijin fiscal se concentrează asupra grupurilor vulnerabile, că așteptările privind inflația rămân bine ancorate și că sistemele financiare continuă să fie rezistente", a spus acesta.

Solicitări similare au fost formulate de bancherii centrali din întreaga lume, care măresc agresiv ratele dobânzilor pentru a atenua presiunile asupra prețurilor, în timp ce guvernele sprijină întreprinderile și gospodăriile prin limitarea costurilor energetice.

Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a început anul 2023 cu un avertisment potrivit căruia lumea se va confrunta cu "un an greu, mai greu decât cel pe care îl lăsăm în urmă". O treime din economia mondială va fi în recesiune, deoarece SUA, UE și China încetinesc simultan, a declarat ea în cadrul emisiunii "Face the Nation" de la CBS, într-un interviu difuzat la 1 ianuarie.

Viitorul lumii, descris de Nouriel Roubini. ”Dr. Apocalipsă” nu se dezminte

Economistul american Nouriel Roubini, cunoscut și ca ”Dr. Doom” pentru previziunile sale sumbre, avertizează în privința riscului ca economia mondială să se confrunte cu ”mama tuturor crizelor” generate de datoriile acumulate.   

În opinia profesorului american, inflația va fi de lungă durată, de vină fiind războiul din Ucraina, dar și alte potențiale conflicte, revoluția roboților și alte trei nenorociri cu care se va confrunta economia globală.

"Inflația a crescut în ritm galopant pe parcursul întregului an 2022, atât în economiile avansate, cât și pe piețele emergente. Tendințele structurale sugerează că problema va fi mai degrabă una seculară decât tranzitorie", estimează Nouriel Roubini, într-un editorial recent pentru Project Syndicate.

În Statele Unite, dar și în alte țări ale lumii, acest lucru vine după un 2022 dificil, în care prețurile au atins, la unele produse, un maxim al ultimilor 41 de ani, astfel că inflație rămâne mult peste ținta de 2% stabilită de Rezerva Federală americană. În opinia lui Roubini, este puțin probabil ca Băncile Centrale din întreaga lume să reducă inflația fără a provoca o recesiune severă, ceea ce ar putea însemna probleme pentru sistemul financiar global, având în vedere că multe gospodării, bănci și guverne sunt puternic îndatorate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.6386
Diferența -0.0181
Zi precendentă 4.6567
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8067 RON
CHF flag1 CHF = 5.0843 RON
AUD flag1 AUD = 3.0283 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3920 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 346.8933 RON
Monede Crypto
1 BTC = 299994.03RON
1 ETH = 14671.34RON
1 LTC = 389.97RON
1 XRP = 2.44RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16971.24 0.14%
BET-BK 3120.46 0.07%
BET-FI 60049.67 -0.72%
BET-NG 1214.79 0.19%
BET-TR 35213.26 0.14%
BET-TRN 34401.64 0.14%
BET-XT 1445.69 0.10%
BET-XT-TR 2965.92 0.10%
BET-XT-TRN 2902.41 0.10%
BETAeRO 1059.84 0.16%
BETPlus 2506.82 0.14%
RTL 37270.19 0.11%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel