Asigurarea obligatorie a locuinței. Modificarea legii

DCBusiness Team |
Data publicării:
Cele mai mari provocări ale ASF
Cele mai mari provocări ale ASF

Modificarea Legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva dezastrelor, ce are ca scop creşterea gradului de penetrare, se numără printre provocările Autorităţii de Supraveghere Financiară în 2019, a declarat, marţi, vicepreşedintele ASF Cristian Roşu, la un eveniment de specialitate. 

"Vom propune partenerilor, şi aici mă refer la Ministerul Dezvoltării, o modificare a Legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva dezastrelor, astfel încât să facem o lege mai flexibilă, o lege funcţională şi scopul final este creşterea gradului de cuprindere în această zonă pentru că la un 19% - 20% cât este acum nu reprezintă nimic. Practic, nici nu creăm acea masă critică de asigurări sociale, pentru că eu o văd ca pe o asigurare socială până la urmă, că la 10 - 20 de euro per primă de asigurare şi 20.000 de euro nu poate să reprezinte altceva, dar care poate să asigure şi să creeze o siguranţă atât pentru asiguraţi, cât şi o depresurizare, dacă vreţi, a intervenţiei din bugetele publice în cazuri de 'Doamne fereşte!'", a spus Cristian Roşu. 

Modificările legii

O altă provocare asumată pentru 2019 de ASF este modificarea Legii 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, prin care se va crea de fapt o lege comună cu Legea 246/2015 privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor, astfel încât să rezulte un cadru complet de intervenţie timpurie în situaţii nefavorabile. 

Cristian Roşu a mai menţionat Legea privind societăţile mutuale de asigurare, aflată încă în dezbatere, şi care va constitui un element de noutate pe piaţa românească de asigurări. 

El a afirmat că provocarea cea mai mare a anului 2019 este dată de asigurările de sănătate, care vor trebui acceptate şi în mediul public, un posibil parteneriat având ca rezultat crearea de surse alternative de finanţare pentru prestatorii publici de servicii medicale şi, nu în ultimul rând, oferirea pentru consumator a accesului la servicii medicale complete, de calitate şi alternative. 

Vicepreşedintele ASF Cristian Roşu a participat la evenimentul "XPRIMM Time for Business - Provocările anului 2019".

Citește și: Precizări de la ANAF. Bonificații pentru contribuabilii conștiincioși

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0891
Diferența 0.0002
Zi precendentă 5.0889
USD
Azi 4.4184
Diferența 0.0042
Zi precendentă 4.4142
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0891 RON
USD flag1 USD = 4.4184 RON
GBP flag1 GBP = 5.7709 RON
CHF flag1 CHF = 5.4845 RON
AUD flag1 AUD = 2.8428 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1354 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0282 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4611 RON
XAU flag1 XAU = 573.6697 RON
Monede Crypto
1 BTC = 381243.19RON
1 ETH = 12421.09RON
1 LTC = 366.86RON
1 XRP = 9.02RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22619.07-2.24%
BET-BK4396.80-2.32%
BET-EF1239.12-2.19%
BET-FI88044.58-2.00%
BET-NG1678.11-2.45%
BET-TR52739.30-2.24%
BET-TRN50967.24-2.24%
BET-XT1959.78-2.25%
BET-XT-TR4471.49-2.25%
BET-XT-TRN4332.56-2.25%
BETAeRO927.95-1.56%
BETPlus3296.34-2.20%
RTL50940.08-2.23%

Opinii

Excesul are întotdeauna un final / Ilustrație: Freepik
Prof. Mircea Coșea

Mircea Coșea: Românii au ajuns să muncească ieftin și pentru alții

Profesorul Mircea Coșea avertizează că România...

O femeie se uită nemulțumită la telefonul său / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel