Sindicaliștii de la Navrom Galați declanșează luni o grevă de avertisment pentru reluarea negocierilor colective

protestor-with-loudspeaker-anti-war-rally-person-holding-megaphone_97537000
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm
Sindicatul Reparații Navale „Navrom” Galați va organiza luni, 24 noiembrie, o grevă de avertisment de două ore în cadrul Navrom Shipyard SRL, în contextul conflictului colectiv de muncă aflat în derulare. Aproximativ 70 de membri de sindicat sunt așteptați să participe

Sindicatul Reparaţii Navale "Navrom" Galaţi va organiza luni, 24 noiembrie, începând cu ora 7:00, o grevă de avertisment, timp de două ore, în incinta Navrom Shipyard SRL Galaţi, a anunţat sâmbătă Blocul Naţional Sindical.

"Blocul Naţional Sindical informează că Sindicatul Reparaţii Navale "Navrom" Galaţi, afiliat la BNS, va organiza luni, 24 noiembrie, începând cu ora 07.00, o grevă de avertisment, timp de două ore, în incinta Navrom Shipyard SRL Galaţi, în sectoarele de activitate în care sunt salariaţi membri de sindicat. Reamintim că la nivelul companiei a fost declanşat deja conflictul colectiv de muncă. Principala revendicare este reprezentată de reluarea imediată a negocierilor colective", menţionează BNS, potrivit Agerpres.

Potrivit organizaţiei, la greva de avertisment se estimează că vor lua parte 70 de membri de sindicat. 

Actualitate Vezi toate articolele
x close