DCBusiness Companii Tesla majorează salariile angajaţilor de la fabrica din Germania

Tesla majorează salariile angajaţilor de la fabrica din Germania

Tesla. Foto: Pexels.com
Tesla majorează salariile angajaţilor din Germania, la presiunea sindicatelor. 

Tesla a declarat că intenționează să acorde o majorare salarială angajaților de la fabrica din Brandenburg, Germania, unde sindicatele au reclamat că salariile angajaților sunt sub media industriei. Producătorul american de vehicule electrice va comunica nivelul creșterii salariale în luna noiembrie și a precizat că anul trecut a avut o creștere de 6% a salariilor. În contrast cu alte companii auto din Germania, Tesla nu are un contract colectiv de muncă care să reglementeze nivelul salariilor.

În conformitate cu contractele din 2022, angajații de la Volkswagen, Mercedes-Benz și BMW au beneficiat de o majorare salarială de 5,2% în iunie 2023 și de 3,3% în 2024, împreună cu o primă de inflație de 3.000 de euro pentru angajații cu normă întreagă.

Sindicatul german IG Metall a semnalat anterior că salariile de la Tesla sunt în medie cu aproximativ 20% sub cele stabilite prin contractele colective de muncă. Tesla, care are în prezent aproximativ 11.000 de angajați la fabrica sa din Brandenburg, lângă Berlin, are nevoie de mai mulți lucrători pentru a face față extinderii planificate în 2024, care vizează dublarea capacității de producție pentru baterii și vehicule.

Tesla Inc. a ratat estimările pieței privind livrările de vehicule electrice (EV) în trimestrul trei din 2023 din cauza opriilor forțate ale producției cauzate de modernizările planificate ale fabricilor. În consecință, acțiunile companiei au scăzut cu 2,5% luni.

În perioada iulie-septembrie 2023, Tesla, condusă de Elon Musk, a livrat 435.059 de vehicule, înregistrând o scădere de aproape 7% față de trimestrul anterior. Cu toate acestea, Tesla, cel mai valoros producător auto global, a menținut obiectivul de a livra 1,8 milioane de unități în acest an. În primele nouă luni ale anului, Tesla a livrat puțin peste 1,3 milioane de vehicule.

Analiștii estimaseră că Tesla va livra 459.949 de mașini în trimestrul trei din 2023.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.