DCBusiness Actualitate Stiri România are al patrulea cel mai ieftin gaz din UE, spune ministrul Energiei. La energie electrică situaţia stă altfel

România are al patrulea cel mai ieftin gaz din UE, spune ministrul Energiei. La energie electrică situaţia stă altfel

Masuri reducere facturi
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a făcut declaraţii de presă despre preţul energiei şi al gazelor, în timpul unei vizite la CET Sud.

Schema de plafonare-compensare a asigurat un preț foarte echitabil al energiei pentru cetățenii români, unul redus, iar atunci când luăm în considerare tariful plafonat, România se află pe locul patru în ceea ce privește prețul gazului, în cadrul Uniunii Europene. În ceea ce privește prețul energiei electrice, țara noastră se plasează în jurul locurilor 16-17 în aceeași ierarhie. Acest lucru a fost afirmat sâmbătă de către ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în timpul unei vizite la CET Sud.

"Din perspectiva Ministerului Energiei, schema de plafonare-compensare funcţionează. E a asigurat un cost al energiei electrice şi al gazelor corect pentru români, redus. Ne gândim că sunt cinci milioane de gospodării care au plătit o factură la curent de 35 de lei pe lună. Este totuşi o sumă rezonabilă.

Şi pentru că în presă a fost un articol recent care spunea că România are printre cele mai mari preţuri la energie electrică şi gaze naturale, o să vă dau şi explicaţia: Eurostat colectează practic tarifele din contracte, dar cetăţenii plătesc tarifele plafonate. Deci, atunci când luăm în calcul tariful plafonat, de fapt, România la gaze are al patrulea cel mai ieftin gaz din toată Uniunea Europeană şi la energie electrică suntem undeva pe locul 16-17", a explicat ministrul.

El a semnalat că schema este în vigoare până în martie 2025 şi că s-a găsit o soluţie prin care să fie asigurat fluxul de fonduri care compensează furnizorii pentru prefinanţarea facturilor. 

"Diferenţa dintre preţul la factură şi preţul din piaţă este suportată de companiile din furnizare. Ele vin cu facturile la ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei n.r) la validare şi ANRE ni le trimite nouă şi Ministerului Muncii, pentru consumatorii non-casnici şi, respectiv, casnici. Vreau să-i mulţumesc domnului ministru Boloş (ministrul Finanţelor, Marcel Boloş n.r) pentru că ieri dimineaţă (vineri n.r), înainte de şedinţa de Guvern, am avut o amplă discuţie şi a găsit o formulă pe Ordonanţa de Urgenţă de ieri, astfel încât să nu ne limităm doar la sumele din fondul de tranziţie şi să găsim şi alte sume legal constituite, aşa cum arată textul final al acestei Ordonanţe", a explicat ministrul Energiei.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.