La data de 31 mai 2022, România a prezentat Comisiei o cerere de plată bazată pe atingerea celor 21 de jaloane şi ţinte selectate din Decizia de punere în aplicare a Consiliului pentru prima tranşă. Acestea vizează reforme privind transportul durabil, decarbonizarea, siguranţa rutieră, piaţa energiei electrice, înlocuirea cărbunelui din mixul energetic, îmbunătăţirea proceselor de administrare fiscală, intensificarea luptei împotriva corupţiei, reforma sistemului de învăţământ obligatoriu pentru prevenirea şi reducerea părăsirii timpurii a şcolii şi sistemul de audit şi control al României pentru punerea în aplicare a Mecanismului de redresare şi rezilienţă.
În cererea lor, autorităţile române au furnizat dovezi detaliate şi cuprinzătoare care demonstrează îndeplinirea celor 21 de jaloane intermediare. Comisia a analizat în detaliu aceste informaţii înainte de a prezenta evaluarea preliminară pozitivă a cererii de plată.
"Am veşti bune pentru România. S-au înregistrat progrese suficiente în cadrul planului său naţional de redresare şi rezilienţă, România fiind astfel pregătită să primească o primă plată în cadrul NextGenerationEU. Odată ce statele membre vor da undă verde, România va primi 2,6 miliarde euro ca urmare a progreselor sale bune şi rapide în punerea în aplicarea primului set de reforme şi investiţii din cadrul planului", a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
La rândul său, vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a precizat că multe ditre cele 21 de jaloane vor contribui la tranziţia verde a României, prin măsuri de decarbonizare a economiei şi de promovare a transportului durabil, cu accent pe dezvoltarea infrastructurii feroviare.
"Felicitări României pentru îndeplinirea primelor 21 de jaloane şi ţinte stabilite în planul său de redresare şi rezilienţă. Multe dintre acestea vor contribui la tranziţia verde a României, prin măsuri de decarbonizare a economiei şi de promovare a transportului durabil, cu accent pe dezvoltarea infrastructurii feroviare. De asemenea, România îşi îmbunătăţeşte administraţia fiscală şi sistemul de educaţie, precum şi lupta împotriva corupţiei. Odată ce evaluarea Comisiei va fi revizuită şi aprobată de statele membre, România urmează să primească granturi şi împrumuturi în valoare de 2,6 miliarde euro, care vor contribui la crearea unei economii mai reziliente, cu beneficii considerabile pentru cetăţeni şi întreprinderi", a declarat Dombrovskis.
Comisarul pentru economie, Paolo Gentiloni, a adăugat că România şi-a consolidat sistemele de audit şi control, esenţiale pentru a se asigura că fondurile NextGenerationEU oferă beneficii maxime cetăţenilor şi firmelor.
"Astăzi dăm undă verde primei cereri de plată a României în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, după ce am ajuns la concluzia că aceasta a îndeplinit primele 21 de jaloane şi ţinte ale planului său ambiţios. Printre acestea se numără reforme importante pentru decarbonizarea economiei României, îmbunătăţirea funcţionării administraţiei publice şi consolidarea rezilienţei economice şi sociale. România şi-a consolidat, de asemenea, sistemele de audit şi control, care sunt esenţiale pentru a se asigura că fondurile NextGenerationEU oferă beneficii maxime cetăţenilor şi firmelor. După ce Consiliul îşi va da acordul, Comisia va plăti 2,6 miliarde euro sub formă de împrumuturi şi granturi: un bust de încredere atât de necesar în această perioadă dificilă pentru toate economiile noastre şi o încurajare puternică adresată României de a continua pe această traiectorie de investiţii şi reforme", a menţionat Paolo Gentiloni.
Comisia a transmis Comitetului economic şi financiar (CEF) evaluarea sa preliminară pozitivă cu privire la îndeplinirea de către România a etapelor necesare pentru această plată, solicitându-i avizul şi urmează să ţină cont de avizul CEF, care va fi emis în termen de cel mult patru săptămâni.
În urma avizului CEF, Comisia va adopta decizia finală privind plata contribuţiei financiare, în conformitate cu procedura de examinare, prin intermediul unui comitet de comitologie.
Planul de redresare şi rezilienţă al României include o gamă largă de măsuri de investiţii şi de reformă, grupate în cadrul a 15 componente tematice. Acesta se ridică la 29,2 miliarde euro sub formă de granturi şi împrumuturi, din care 13% (3,7 miliarde euro) au fost deja plătite României cu titlu de prefinanţare.
Plăţile din cadrul MRR se bazează pe performanţă şi depind de punerea în aplicare de către statele membre a investiţiilor şi a reformelor prezentate în planurile lor de redresare şi rezilienţă.
DCBusiness
›
Actualitate
›
Stiri
›
PNRR: CE, evaluare preliminară pozitivă a primei cereri de plată a României, de 2,6 miliarde euro
PNRR: CE, evaluare preliminară pozitivă a primei cereri de plată a României, de 2,6 miliarde euro
Comisia Europeană a aprobat joi o evaluare preliminară pozitivă a primei cereri de plată a României, în valoare de 2,6 miliarde euro, din care 1,8 miliarde euro sub formă de granturi şi 0,8 miliarde euro sub formă de împrumuturi, în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR), instrumentul-cheie aflat în centrul NextGenerationEU, informează Executivul comunitar.
Stiri
Vezi toate articolele
-
26 Februarie 2026
-
Antifrauda ANAF: 135 de firme de transport alternativ, neconforme fiscal
26 Februarie 2026 -
Florin Barbu anunță suspendarea taxei pe carbon la îngrășăminte
26 Februarie 2026 -
Davos zguduit de scandalul Epstein: demisie la vârf
26 Februarie 2026 -
Aurul, în creștere cu peste 18% de la începutul anului
25 Februarie 2026 -
-
Epstein a vrut să ducă mai multe femei la sediul SpaceX
24 Februarie 2026 -
Două OUG-uri decisive pentru economie, pe masa Guvernului
24 Februarie 2026 -
Ancheta care zguduie piața ungară: tranzacții suspecte cu acțiuni MOL
24 Februarie 2026 -
CONAF propune „Green Card România” pentru atragerea specialiștilor
24 Februarie 2026 -
Care sunt măsurile de care au nevoie, anul acesta, firmele din România
24 Februarie 2026 -
CNAIR, anunț privind starea drumurilor după episodul de viscol
22 Februarie 2026 -