DCBusiness Actualitate Stiri Medvedev AMENINŢĂ Europa: Veţi plăti, în curând, 2.000 de euro pentru 1.000 mc de gaze!

Medvedev AMENINŢĂ Europa: Veţi plăti, în curând, 2.000 de euro pentru 1.000 mc de gaze!

Mesajul lui Medvedev. Foto: Pexels.com
Dmitri Medvedev a transmis un mesaj dur în contextul în care Germania a suspendat proiectul gazoductului Nord Stream 2.

"Cancelarul german Olaf Scholz a dat instrucțiuni să oprească certificarea gazoductului Nord Stream 2. Bine. Bun venit într-o lume nouă în care europenii vor plăti în curând 2.000 de euro pentru o mie de metri cubi de gaz!", a scris Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Rusiei, într-un mesaj publicat pe Twitter.

Guvernul de la Berlin a decis, marţi, suspendarea proiectului gazoductului Nord Stream 2, care face legătura între Rusia şi Germania, ca reacţie la decizia preşedintelui Vladimir Putin de recunoaştere a independenţei regiunilor separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk.

"În contextul noilor evoluţii, trebuie să reevaluăm situaţia şi din punctul de vedere al gazoductului Nord Stream 2. Am cerut pentru moment oprirea procedurilor de autorizare a gazoductului. Iar, în lipsa certificării, gazoductul Nord Stream 2 nu poate deveni funcţional", a afirmat cancelarul Olaf Scholz, conform publicaţiilor Der Spiegel şi Bild.

"Decizia Rusiei de a trimite trupe în Ucraina constituie o încălcare gravă a dreptului internaţional. În această etapă, este important ca, în afară de primele sancţiuni, să fie evitată escaladarea crizei şi o nouă catastrofă. În această direcţie se concentrează toate acţiunile noastre diplomatice", a afirmat Olaf Scholz.

Ce a ordonat Vladimir Putin

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat, luni seară, armatei ruse să intervină pentru misiuni de "menţinere a păcii" în regiunile separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk, după recunoaşterea independenţei acestora. Statele Unite, NATO, Uniunea Europeană şi Marea Britanie au condamnat vehement decizia Rusiei, care constituie o încălcare a suveranităţii unui stat independent.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a avertizat recent, în cursul întâlnirii cu Olaf Scholz, că, în cazul unei invazii ruse în Ucraina, proiectul gazoductului Nord-Stream 2, între Rusia şi Germania, nu va deveni operaţional. "Nu va mai exista Nord Stream 2, îl vom opri", a afirmat Biden. Statele Unite s-au opus constant gazoductului Nord Stream 2, dar Administraţia Joseph Biden a dispus anularea unor sancţiuni impuse unei companii europene, pentru a evita deteriorarea relaţiilor cu Germania şi cu Uniunea Europeană. Fostul preşedinte american Donald Trump a criticat frecvent proiectul gazoductului Nord Stream 2. Statele Unite susţin că vor reducerea dependenţei Europei de resursele energetice ruse, transmite Mediafax.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.