DCBusiness › Actualitate › Inflaţia creşte pentru a doua lună consecutiv. Motorina, benzina şi chiriile, cele mai mari scumpiri

Inflaţia creşte pentru a doua lună consecutiv. Motorina, benzina şi chiriile, cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 6,9%, de la 6,6% în septembrie, potrivit datelor publicate joi de INS.

Este a doua lună consecutivă în care inflaţia anuală îşi continuă creşterea şi atinge nivelul de 6,9%. Astfel, rata anuală a inflaţiei, comparativ cu luna similară a anului precedent, a fost 6,94%, cele mai mari creşteri de preţuri înregistrându-se şi de această dată tot la servicii, 11,23%. În acelaşi interval de timp, preţurile mărfurilor nealimentare s-au majorat cu 7,66%, iar cel al mărfurilor alimentare cu 3,07%.

În octombrie, preţurile au fost mai mari cu 0,82% faţă de septembrie 2026. Rata inflaţiei de la începutul anului (octombrie 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 6,3% în timp ce rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2025 - octombrie 2026) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2024 - octombrie 2025) a fost 9,0%.

Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) - indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE - în luna octombrie 2026 comparativ cu luna septembrie 2026 a fost 100,96%. Rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2026 comparativ cu luna octombrie 2025 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 7,0%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2025 - octombrie 2026) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2024 - octombrie 2025) determinată pe baza IAPC a fost 8,3%.

Motorina, chiriile şi benzina, în topul scumpirilor

Motorina, chiriile şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în octombrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu 43,45%, 38,46% şi, respectiv, 32,91%, arată datele INS.

Dintre mărfurile nealimentare, cele mai însemnate creşteri din octombrie sunt la motorină, 43,45%, urmate de cele la benzină, 32,91%. Tarifului energiei electrice a continuat să crească (după încetarea efectului de bază ca urmare a eliminării schemei de sprijin privind plafonarea preţurilor), în luna octombrie 2026, cu 4,09%. Alte majorări ale tarifelor în această categorie au mai fost consemnate la energie termică (9,61%), tricotaje (6,74%), cărţi, ziare, reviste (6,31%), detergenţi (5,92%), tutun şi ţigări (5,72%).

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele