Casele şi apartamentele sunt mai scumpe faţă de anul 2014, cu 40%, a comunicat Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari.
Piata imobiliară a crescut și prin programul Prima Casa dar si prin relaxarea bancară din ultimul timp explică dezvoltatorii. Momentan însă, cumparătorii amâna decizia de a cumpăra, așteptând să vadă evoluția dobânzilor.
Scumpirile sunt valabile pentru toată ţara. Din 2014 încoace, preţurile locuinţelor au crescut cu 40%, potrivit Asociaţiei Analiştilor FInanciar-Bancari. Cel mai mult a crescut piața din Cluj, acolo unde evoluția preturilor a depășit chiar si Bucureștiul.
În ultimii cinci ani, piaţa imobiliară a explodat iar casele şi apartamentele din Bucureşti s-au scumpit cu aproape 26%, conform imobiliare.ro, sub media naţională. Iar preţul mediu pe metrul pătrat a ajuns la 1335 de euro. Cea mai mare scumpire pe piaţa imobiliară a fost însă în Cluj-Napoca, de peste 90%.
Citește si: Investiţii imobiliare. Ai 17.000 euro? Poţi cumpară un metru pătrat la Londra
“Ritmul este de trei ori mai accelerat decât media din UE, România având cea mai accelerată scumpire a imobiliarelor în ultimii patru ani. Cred că aceasta scumpire este nejustificată de creşterea cu materia primă şi salariile într-un context opportunist”, spune Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari-Bancari din România.