Concediul neefectuat nu se pierde automat. Când trebuie acordate zilele restante și când pot fi plătite

Sfârșitul verii îi găsește pe mulți salariați cu zile de concediu rămase nefolosite. Acestea nu dispar automat la încheierea anului și nici imediat după expirarea perioadei în care trebuiau recuperate. Angajatorul are obligația să permită efectuarea concediului, iar transformarea zilelor libere în bani este permisă numai atunci când încetează contractul de muncă.

Regulile au fost clarificate recent și de Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin Decizia nr. 40/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 665 din 11 august 2026, instanța supremă a stabilit că depășirea termenului de reportare de 18 luni nu duce automat la pierderea dreptului la concediu sau la compensarea acestuia.

Contează însă motivul pentru care zilele nu au fost folosite: dacă angajatorul nu i-a oferit salariatului posibilitatea reală de a pleca în concediu sau dacă angajatul a refuzat, deși putea să își ia zilele libere.

Concediul trebuie efectuat, de regulă, în anul pentru care se acordă

Dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților și nu poate face obiectul unei renunțări, cesiuni sau limitări. Durata minimă stabilită de Codul muncii este de 20 de zile lucrătoare pe an, însă contractul individual sau colectiv de muncă poate prevedea o perioadă mai mare.

Regula este că zilele trebuie efectuate în anul calendaristic în care s-a născut dreptul. Concediul nu reprezintă o primă sau un beneficiu salarial pe care angajatul îl poate economisi pentru a-l încasa ulterior, ci o perioadă destinată odihnei și refacerii capacității de muncă.

Efectuarea concediului se face pe baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator, după consultarea salariatului ori a sindicatului. Dacă zilele sunt împărțite în mai multe perioade, angajatorul trebuie să programeze concediul astfel încât fiecare salariat să beneficieze, într-un an, de cel puțin 10 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.

În cât timp trebuie acordate zilele restante

Dacă salariatul nu a putut să efectueze integral sau parțial concediul din motive justificate, angajatorul trebuie să acorde zilele restante într-o perioadă de 18 luni, calculată începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul.

De exemplu, zilele de concediu aferente anului 2026 care nu au putut fi folosite trebuie acordate în intervalul cuprins între 1 ianuarie 2027 și 30 iunie 2028.

Codul muncii nu oferă o listă limitativă a „motivelor justificate”. În practică, poate fi vorba despre:

• concediu medical, de maternitate sau de risc maternal;
• concediu pentru îngrijirea copilului bolnav;
• suspendarea contractului individual de muncă;
• nevoi obiective ale activității, care au împiedicat temporar plecarea salariatului;
• refuzuri sau amânări succesive din partea angajatorului;
• alte situații în care salariatul nu a putut folosi efectiv concediul.

Obligația acordării zilelor restante îi revine angajatorului. Potrivit informațiilor oficiale publicate de Inspecția Muncii, concediul neefectuat din motive justificate trebuie acordat în perioada de 18 luni care începe în anul următor.

Zilele dispar după trecerea celor 18 luni?

Nu în mod automat. Aceasta este principala clarificare adusă de Înalta Curte prin Decizia nr. 40/2026.

Pentru perioada care depășește termenul de reportare de 18 luni, trebuie verificat dacă angajatorul i-a oferit în mod efectiv salariatului posibilitatea de a-și lua concediul.

Dacă angajatorul a amânat concediul, a respins cererile, nu a făcut o programare reală sau a creat o situație în care salariatul nu putea pleca fără consecințe profesionale, dreptul nu se stinge numai pentru că a trecut timpul.

În schimb, dacă angajatorul poate demonstra că salariatul a avut posibilitatea efectivă de a-și lua zilele libere, a fost informat și totuși a ales în mod deliberat să nu o facă, dreptul la compensarea zilelor respective poate să nu mai existe.

Înalta Curte a stabilit că dreptul la compensare „subzistă atunci când angajatorul nu a oferit în mod efectiv angajatului posibilitatea de a exercita acest drept” și nu există atunci când angajatul s-a abținut să își efectueze concediul, deși i s-a oferit această posibilitate. Decizia este obligatorie pentru instanțe de la publicarea în Monitorul Oficial, potrivit ÎCCJ.

Soluția este în linie cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. CJUE a arătat că un lucrător nu poate pierde automat concediul doar pentru că nu l-a solicitat. Angajatorul trebuie să dovedească faptul că i-a oferit concret posibilitatea de a-l efectua și l-a informat corespunzător asupra consecințelor. Dacă angajatul a refuzat în mod conștient zilele libere, după ce a avut o posibilitate reală să le folosească, dreptul poate înceta. CJUE

Concediul nu poate fi „vândut” cât timp contractul continuă

Salariatul și angajatorul nu pot conveni ca zilele de concediu să fie înlocuite cu bani cât timp contractul individual de muncă este activ.

O înțelegere de tipul „nu mai plec în concediu, dar primesc contravaloarea zilelor” contravine Codului muncii. Interdicția se aplică inclusiv dacă salariatul solicită plata și angajatorul este de acord.

Cât timp raportul de muncă continuă, soluția legală este efectuarea zilelor libere, inclusiv a celor reportate. Plata indemnizației de concediu, primită atunci când angajatul pleacă efectiv în concediu, nu trebuie confundată cu compensarea zilelor nefolosite.

Indemnizația de concediu este venitul primit pentru perioada de odihnă și trebuie achitată de angajator cu cel puțin cinci zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu. Compensarea în bani apare numai dacă zilele nu mai pot fi efectuate deoarece raportul de muncă încetează.

Când pot fi plătite zilele nefolosite

Compensarea este permisă exclusiv la încetarea contractului individual de muncă, indiferent dacă aceasta intervine prin demisie, concediere, pensionare, acordul părților sau expirarea unui contract încheiat pe durată determinată.

La acel moment, angajatorul trebuie să stabilească numărul zilelor de concediu cuvenite și neefectuate și să achite contravaloarea lor, dacă sunt îndeplinite condițiile legale.

Pentru zilele aflate încă în perioada normală de reportare, plata devine datorată deoarece încetarea contractului face imposibilă acordarea lor în natură. Pentru zilele mai vechi de 18 luni, trebuie analizat dacă salariatul a fost împiedicat să le efectueze sau, dimpotrivă, a refuzat să le folosească deși a avut această posibilitate.

Salariatul are trei ani să ceară banii după încetarea contractului

Înalta Curte a mai stabilit că termenul de prescripție de trei ani pentru cererea de compensare începe să curgă din momentul încetării raportului de muncă sau de serviciu.

Explicația este că abia în acel moment ia naștere dreptul efectiv la bani. În timpul contractului, salariatul are dreptul să efectueze concediul, nu să îi solicite contravaloarea.

Astfel, dacă angajatorul nu plătește zilele datorate la lichidare, fostul salariat poate cere plata sau se poate adresa instanței în termen de trei ani de la încetarea raportului de muncă.

Într-un eventual litigiu vor conta programările de concediu, cererile formulate de angajat, răspunsurile sau refuzurile angajatorului, notificările transmise și orice alte documente care arată dacă salariatul a avut sau nu posibilitatea reală de a utiliza zilele libere.