DCBusiness Bănci Băncile europene și-au majorat profiturile în 2025. România, printre liderii UE la lichiditate

Băncile europene și-au majorat profiturile în 2025. România, printre liderii UE la lichiditate

sediu banca. foto: magnific.com
Analiză PwC: Sistemul bancar românesc, printre cele mai solide din Uniunea Europeană.

Băncile de retail din Europa au încheiat anul 2025 cu venituri în creştere cu 3% şi cu un profit operaţional în urcare cu 6%, timp în care sistemul bancar din România a raportat printre cei mai solizi indicatori de lichiditate din Uniunea Europeană (UE), arată cea mai recentă analiză Retail Banking Monitor, realizată de strategy&, divizia de consultanţă strategică a PwC.

Conform datelor, veniturile nete din dobânzi ale băncilor europene continuă să fie motorul dominant al profiturilor, astfel că, în perioada 2021 - 2026, acestea cu 27,3% pentru fiecare client, în timp ce costurile au urcat cu 6,2%.

"Băncile care vor folosi veniturile actuale pentru a-şi diversifica încasările din comisioane şi taxe, pentru a moderniza distribuţia, pentru a scala inteligenţa artificială şi pentru a îmbunătăţi eficienţa capitalului vor fi mai bine poziţionate pentru faza următoare a dezvoltării retail banking-ului. Franţa şi Marea Britanie au crescut în continuare pe seama dobânzilor, cu avansuri ale veniturilor nete din dobânzi de circa 14%, respectiv 12%, în timp ce ţările nordice, Belgia şi Polonia au trecut deja pe un model construit în jurul comisioanelor, unde creşterile s-au apropiat de 10%, semn că alegerile de business ale băncilor, şi nu doar contextul macroeconomic, încep să facă diferenţa între câştigători şi restul plutonului", susţine Sebastian Mocanu, partener şi lider pentru serviciile financiare în cadrul PwC România.

Sistemul bancar românesc, printre cele mai lichide din Uniunea Europeană

În ceea ce priveşte sistemul bancar românesc, situaţia analizată relevă active brute care au ajuns la 996,1 miliarde de lei, la finalul anului trecut, în creştere cu 8,8%, respectiv un profit net de 15,4 miliarde de lei, după cum reiese din Raportul anual al Băncii Naţionale a României (BNR).

Potrivit sursei citate, rentabilitatea capitalului a ajuns la 17,6%, rata fondurilor proprii la 25,8% (peste media europeană, de 20,4%), iar indicatorii de lichiditate se află printre cei mai solizi din Uniunea Europeană. De asemenea, raportul dintre costuri şi venituri, de 48,9%, depăşeşte media de la nivelul pieţelor europene cheie, de 51%.

Creditele neperformante şi expunerea pe titluri de stat rămân puncte sensibile

Consultanţii remarcă, pe de altă parte, că vulnerabilităţile rămân la rata creditelor neperformante, care a urcat la 2,7%, în timp ce media europeană a coborât la 1,8%, "deteriorarea venind mai ales dinspre portofoliul de companii, chiar dacă gradul de acoperire cu provizioane, de 62,4%, rămâne cel mai ridicat din Uniune".

"Raportul dintre credite şi depozite, de numai 66,2% faţă de o medie europeană de 104,8%, arată cât potenţial de creditare stă nefolosit în bilanţurile băncilor româneşti, în vreme ce expunerea pe titluri de stat, care a ajuns să reprezinte 27,9% din active, leagă tot mai mult băncile de finanţele statului", se menţionează în analiza de specialitate.

Inteligenţa artificială poate transforma radical eficienţa băncilor

Pe fondul acestor fluctuaţii, specialiştii sunt de părere că băncile care reuşesc să treacă de la proiectele-pilot la fluxuri de lucru coordonate pe bază de AI pot câştiga peste 15 puncte procentuale la raportul dintre costuri şi venituri. În acest mod, un proces de creditare ipotecară automatizat de la un capăt la altul se poate scurta de la câteva săptămâni la câteva zile.

"Planul pe care Strategy& îl propune pentru orizontul anului 2030 este construit pe cinci piloni: venituri diversificate din comisioane şi taxe, completarea tranziţiei către vânzări digitale, adoptarea inteligenţei artificiale ca instrument de productivitate în funcţiile de bază, pregătirea pentru agenţii AI şi adoptarea modelelor asset-light (în care banca, în loc să deţină active tradiţionale, se bazează pe tehnologie, externalizare şi parteneriate pentru a oferi servicii financiare şi a genera venituri) atât ca instrument de creştere, cât şi ca driver al eficienţei capitalului. Însă, odată cu creşterea utilizării AI, cresc şi pericolele", avertizează experţii din domeniu.

BNR avertizează asupra riscurilor cibernetice generate de digitalizare şi AI

De altfel, BNR notează în raportul anual că digitalizarea accelerată şi utilizarea tot mai intensă a Inteligenţei Artificiale "conturează un profil de risc mai complex pentru bănci, în care un incident cibernetic nu mai este o simplă defecţiune operaţională, ci poate declanşa retrageri rapide de depozite şi poate lovi în lichiditatea băncilor". Din acest motiv, supravegherea va trebui consolidată în perioada următoare, recomandă instituţia.