BNR a decis menţinerea a dobânzii cheie la 6,50% pe an

bnr-3_53764500
Banca Națională a României
Banca Naţională a României a păstrat neschimbată dobânda de politică monetară.

Consiliul de Administraţie (CA) al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, luni, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, a anunţat banca centrală.

Citiţi şi: Când ar putea scădea BNR dobânda cheie. Momentul aşteptat de toţi românii care au rate

Potrivit sursei citate, membrii Consiliului au decis păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50% pe an, precum şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

"Pe baza evaluărilor şi a datelor disponibile în acest moment, precum şi în condiţiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât în şedinţa de astăzi, 10 august 2026, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an. Totodată, s-a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50 la sută pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50 la sută pe an. De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit", se arată în comunicatul BNR.

Rata dobânzii de politică monetară se află la nivelul de 6,50% pe an din august 2024. 

x close