DCBusiness Actualitate Atenţie! O nouă înşelătorie se propagă pe aplicaţiile de mesagerie

Atenţie! O nouă înşelătorie se propagă pe aplicaţiile de mesagerie

Pe telefon / FOTO: Freepik
În ultimii ani, amenințările cibernetice au cunoscut o dezvoltare rapidă, iar autorii dezvoltă diferite modalități de înșelăciune creative și pline de emoție pentru a impresiona și convinge potențialele victime, informează MAI.

Metodele de înșelăciune online se propagă rapid prin intermediul aplicațiilor de mesagerie

 

Astfel, atragem atenția asupra unei noi metode de înșelăciune care se propagă rapid prin intermediul aplicațiilor de mesagerie. Această tactică frauduloasă exploatează încrederea utilizatorilor și se bazează pe manipularea acestora prin mesaje aparent inofensive. În mod particular, una dintre cele mai utilizate aplicații de mesagerie a devenit un mediu propice pentru desfășurarea unor astfel de atacuri, în care autorii vizează atât utilizatori obișnuiți, cât și persoane mai puțin familiarizate cu riscurile mediului digital.

 

Metodă recent utilizată: Votul online într-un concurs fictiv

 

Un exemplu recent de metodă utilizată constă în solicitarea exprimării unui vot online într-un concurs fictiv. Sub pretextul unui gest simplu și fără implicații, utilizatorii sunt direcționați către pagini frauduloase, unde datele lor personale pot fi compromise, iar dispozitivele pot fi virusate cu programe malițioase.

În plus față de această metodă, reamintim și alte tipuri de fraude online utilizate de infractori, precum phishing-ul bancar, prin care utilizatorii sunt îndemnați să furnizeze date confidențiale sub pretextul unor actualizări de securitate, fraudele de tip „premii câștigate”, care îi conving pe destinatari să ofere informații personale sau financiare și înșelăciunile prin anunțuri false de vânzare, unde victimele efectuează plăți pentru produse inexistente.

 

Protejarea telefonului mobil / device-urilor – metodă antifraudă  

 

"Subliniem că telefonul mobil a devenit cel mai folosit device în gestionarea activităților cotidiene, incluzând o gamă variată de operațiuni financiare: achiziții online, acces rapid la conturile bancare, transferuri de bani și plăți electronice. Acest acces facil la servicii online expune utilizatorii unor riscuri cibernetice semnificative, mai ales în cazul în care măsurile de securitate nu sunt respectate cu strictețe. Accesul neautorizat la datele bancare, compromiterea informațiilor personale și atacurile de tip phishing sunt doar câteva dintre amenințările la care utilizatorii pot fi expuși în lipsa unor măsuri de protecție.

Astfel, vă recomandăm să vă protejați datele personale și financiare prin utilizarea unor parole puternice, a autentificării în doi pași și a unor soluții de securitate actualizate", transmit specialiştii MAI.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Actualitate Vezi toate articolele