Un important oraș din Oltenia intră în CARANTINĂ. Ce MĂSURI s-au luat

mask-g62d073254_640_23608300
Atenţie ce mască alegi pentru a te proteja împotriva COVID-19
Municipiul Drobeta-Turnu Severin, precum și alte localități învecinate, precum Scheia Cladovei, Dudașu Schelei și Gura Văii, vor intra în carantină începând de luni, orele 22,00. Carantina va fi impusă timp de două săptămâni.

În aceste condiții, au fost luate următoarele măsuri: 

- Cursurile școlare se vor desfăşura doar în sistem online, în cazul preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, gimnazial, liceal și postliceal, inclusiv a celor cu cerințe educaționale speciale, în unitățile de învățământ preuniversitar de la nivelul zonei carantinate, cu excepția activităților de terapie pentru preșcolarii/elevii cu cerințe educaționale speciale. Tot în sistem online este permisă participarea tuturor studenților/cursanților din instituțiile de învățământ superior la activități didactice.

- Pe durata carantinei este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nonalcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi/sau exteriorul clădirilor. Se permite comercializarea produselor doar în sistem „take-away" (la pachet) şi/sau catering.

- Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, excepţie făcând agenţiile cu sistem loto (bilete jucate în sistem automatizat) şi loz.

- Este interzisă organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi/sau deschise.

Citește și COVID-19. O nouă variantă a atras atenția experților

S-a instituit obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice deschise. Decizia va intra în vigoare în noaptea de luni spre marți, a precizat primarul din Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu, într-o intervenție telefonică la Digi 24.

”A fost o decizie dificilă, grea”, a spus edilul, precizând că spitalele nu numai că sunt pline, ci funcționează peste capacitatea lor. ”S-a considerat că era singura posibilitate să se întrerupă acest lanț al infectărilor”, a explicat Screciu decizia luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Mehedinți.

Rata de vaccinare în Drobeta-Turnu Severin este de doar 30%, a mai afirmat edilul.

x close