UE, al nouălea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei. Ce conţine

moscova_19388200
Foto: Pexels.com
UE a făcut public cel de-al nouălea pachet de sancţiuni aplicat împotriva Rusiei.

Miniştri, guvernatori şi jurnalişti ruşi sunt incluşi în noua listă a sancţiunilor aplicate de UE, cel de-al nouălea pachet de sancţiuni aplicat împotriva Rusiei. Uniunea Europeană a aprobat vineri un nou pachet de măsuri restrictive împotriva Rusiei, în contextul evenimentelor din Ucraina. Documentul care conţine o listă cu noile măsuri restrictive a fost publicat în Jurnalul Oficial al UE. Textul documentului notează că noile măsuri intră în vigoare imediat după ce sunt publicate.

După cum a precizat anterior Serviciul de presă al UE, în cadrul celui de-al nouălea pachet de sancţiuni introdus împotriva Federaţiei Ruse, UE va aplica măsuri de control asupra exporturilor pentru bunurile cu dublă utilizare şi asupra unor tehnologii, va introduce o interdicţie asupra exporturilor de bunuri din industria spaţială şi drone şi, de asemenea, va extinde interzicerea unor noi investiţii în sectorul energetic din Rusia şi, totodată, va interzice noi investiţii în sectorul minier rusesc, cu excepţia extracţiei anumitor minerale. Documentul conţine un tabel cu elemente şi minerale, la care, potrivit autorilor sancţiunilor, este de o importanţă fundamentală pentru UE să aibă acces.

Drept urmare, proiectele care au legătură cu utilizarea acestor substanţe nu fac obiectul unor măsuri restrictive. Tabelul include: aluminiul, cromul, cobaltul, cuprul, minereul de fier, molibdenul, nichelul, paladiul, rodiul, scandiul, titanul, vanadiul şi o serie de elemente din pământuri rare. Pe listă sunt incluse şi îngrăşămintele minerale. UE a adăugat, de asemenea, alte 168 de structuri asociate cu industria rusă de apărare pe 'listele sale negre' şi suspendă licenţele de difuzare pentru posturile de televiziune ruse NTV, Rossia 1, REN TV şi Pervîi Kanal.

De asemenea, Uniunea Europeană va bloca activele a două bănci ruseşti (MKB şi DVB) şi va introduce interzicerea în totalitate a tranzacţiilor cu Banca Rusă de Dezvoltare Regională. În document, la capitolul unde este explicat motivul cu privire la impunerea de sancţiuni împotriva Băncii MCB, se specifică în mod special că banca primeşte sprijin de la stat, iar, în luna mai a acestui an, guvernul i-a eliberat o licenţă pentru exportul de aur. În cadrul celui de-al nouălea pachet de sancţiuni, Comisia Europeană a extins interdicţia impusă împotriva cetăţenilor UE de a ocupa funcţii de conducere în orice instituţie, persoană juridică, controlată de statul din Rusia şi le-a interzis companiilor europene 'să presteze servicii în Rusia în domeniul publicităţii, cercetării de piaţă, sondajelor de opinie publică, testare de produse, inspecţii tehnice'.

Totodată, s-a luat decizia de a introduce unele excepţii de la regulile cu privire la sancţiuni, care vor permite dezgheţarea bunurilor unor persoane care au jucat un rol important în comerţul internaţional cu produse alimentare şi agricole înainte de aplicarea sancţiunilor, transmite Rador.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close