OMV vrea să taie drastic costurile şi să facă disponibilizări

omv_82964700
OMV Petrom
Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat un program destinat reducerii costurilor.

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat un amplu program destinat consolidării rezilienţei organizaţionale în contextul comercial, economic şi geopolitic actual, program care include măsuri de eficientizare, inclusiv un obiectiv de reducere a costurilor, la nivelul întregului grup, cu 400 de milioane de euro până la sfârşitul anului 2027, informează Reuters.

"Asigurarea viitorului afacerilor noastre şi consolidarea competitivităţii noastre sunt esenţiale pentru a continua să deservim fără probleme toţi clienţii şi părţile interesate. Într-un mediu de piaţă dificil şi geopolitic volatil, ne pregătim pentru rezilienţă pe termen lung şi ne îndeplinim cu succes strategia. În acest context, Consiliul Executiv al Grupului OMV a iniţiat o revizuire cuprinzătoare a portofoliului nostru, a domeniilor prioritare strategice şi a măsurilor de eficienţă la nivelul întregului Grup, rezultând o combinaţie de măsuri orientate spre viitor. Detaliile privind orice impact potenţial asupra forţei noastre de muncă vor fi discutate şi convenite într-un dialog cu reprezentanţii angajaţilor noştri şi vor fi anunţate în timp util", a informat directorul general de la OMV, Alfred Stern.

Potrivit OMV, a fost identificată o posibilă reducere a costurilor cu 400 de milioane euro până la sfârşitul anului 2027, ceea ce va contribui pozitiv la îmbunătăţirea fluxului de numerar operaţional cu 500 de milioane euro.

"În plus, au fost iniţiate negocierile cu reprezentanţii angajaţilor cu privire la un impact potenţial asupra forţei de muncă în Austria, care este estimat în prezent să fie unul de ordinul sutelor de posturi", a informat grupul austriac, fără a oferi o cifră exactă.

Acest comunicat oficial vine la o săptămână după ce în presa din Austria au apărut informaţii, pe surse, conform cărora OMV intenţionează să disponibilizeze 2.000 dintre cei aproximativ 23.000 de angajaţi pe care îi are la nivel mondial. Citând surse din mediul sindical, cotidianul austriac Kurier a dezvăluit că subsidiara din România, OMV Petrom, ar urma să fie afectată în mod semnificativ, dar sunt avute în vedere şi disponibilizări la rafinăria OMV din sudul Germaniei, precum şi la operaţiunile din Slovacia. De asemenea, aproximativ 400 dintre cele 5.400 de posturi pe care OMV le are în Austria ar urma să fie eliminate, susţine publicaţia menţionată.

Grupul austriac OMV Aktiengesellschaft deţine 51,156% din acţiunile OMV Petrom, iar statul român, prin Ministerul Energiei, 20,698%, potrivit datelor afişate de Bursa de la Bucureşti.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close