Se relansează voucherele sociale de alimente! Decizia zilei: Cine şi când va primi banii

vouchere-sociale-carduri-sociale_15622900
vouchere sociale
Peste 1,3 milioane de români defavorizați vor primi tichete pentru alimente și mese calde.

În şedinţa de joi a Executivului s-a adoptat o ordonanţă de urgenţă pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării fondurilor europene nerambursabile. Persoanele defavorizate vor beneficia în continuare de tichete sociale pentru produse alimentare și mese calde în valoare de 250 lei până la finalul acestui an. Acordarea se va face în două tranșe a câte 125 lei. 

Ordonanța de urgență modifică o serie de acte normative cu impact in domeniul social, cuprinse în Programul ”Sprijin pentru România”.  Pentru anul 2025 numărul de beneficiari estimat este de 1.352.780 persoane, iar efortul bugetar pentru alimentarea acestor carduri este de 372 milioane lei.

Beneficiază de acest sprijin: 

a) pensionarii cu vârsta de minimum 65 de ani, care beneficiază de indemnizație socială;

b) copiii și adulții cu grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

c) familiile și persoanele singure care beneficiază de venitul minim de incluziune (313 lei / lună / membru de familie respectiv, 456 lei pentru persoanele singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani).

Finanțarea provine din bugetul de stat și fonduri europene nerambursabile, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială. 
Prin același act normativ, Guvernul majorează bugetul destinat elevilor defavorizați din învățământul preuniversitar de stat (preșcolar, primar, gimnazial), în contextul în care numărul beneficiarilor a crescut semnificativ, depășind 674.000 de elevi în anul școlar 2024–2025.

Aceștia vor primi un sprijin anual în valoare de 500 lei/elev, sub formă de tichete sociale, finanțate din fonduri externe nerambursabile. Măsura se implementează prin POIDS, Prioritatea 10 – Incluziune socială.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close