Teodorovici nu exclude ca Declaraţia Unică să revină la formatul pe hârtie

declaratie_98564000
Este vorba și de sistemul electronic
Autorităţile iau în calcul reintroducerea posibilităţii depunerii Declaraţiei unice pe format hârtie, pentru o perioadă de timp, cel puţin până la finalul acestui an, potrivit ministrului finanţelor Eugen, Teodorovici. Normele legale în vigoare prevăd că Declaraţia unică se depune online, până la data de 31 iulie 2019. 

Ministrul Finanţelor, Eugen Tedorovici, a declarat marţi după-amiaza, la Palatul Victoria, că sistemul informatic al ANAF reprezintă, încă, principalul impediment în dialogul între stat şi contribuabil, pe de-o parte iar, de pe altă parte, sunt contribuabili care au acces dificil la un astfel de mijloc modern de comunicare cum este Spaţiul Privat Virtual.

"Pe de-o parte este vorba despre sistemul informatic. Pe de altă parte, este şi vorba de accesul anumitor contribuabili la un astfel de mijloc modern de comunicare. Pentru care situaţie, luăm în calcul inclusiv acceptarea depunerii Declaraţiei Unice pe format hârtie pentru o perioadă de timp, până când lucrurile se reglează definitiv, cel puţin până la finalul anului", a declarat ministrul Finanţelor la finalul şedinţei de Guvern.

Citește și ANAF cu autoservire. Decizie de ultimă oră a Ministerului Finanțelor

Actualitate Vezi toate articolele
x close