Studenții declanșează revoluția. Vor să participe la alegeri

Mihai Paul |
Data actualizării: | Data publicării:
Studenții vor putea participa la alegerea decanilor
Studenții vor putea participa la alegerea decanilor

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicită Parlamentului României adoptarea amendamentului care permite studenţilor să devină parteneri cu drepturi depline ai comunităţii academice.

Studenții vor o pondere de 25% a participării acestora în procesul de alegere a rectorului.

”Dat fiind că în anul universitar 2019-2020 instituţiile de învăţământ superior îşi vor alege rectorul, constatăm cu îngrijorare faptul că ar putea fi a treia oară când studenţii nu contează cu adevărat în procesul de alegere a rectorului, conform actualei legislaţii. Acest fapt este demonstrat de ponderea redusă a studenţilor în acest proces, media la nivel naţional fiind de 12,18%, existând şi universităţi în care studenţii reprezintă doar 3% din corpul electoral (conform Raportului realizat de ANOSR privind Participarea studenţilor la alegerea rectorului - creşterea ponderii la 25% din totalul electoratului). În contextul în care amendamentul la Legea nr.1/2011 a educaţiei naţionale, propus de ANOSR, care vizează această creştere a ponderii studenţilor la 25% în alegerea rectorului, a fost adoptat cu unanimitate de voturi în Comisia pentru Învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor, le solicităm formaţiunilor politice reprezentative din Parlamentul României să urgenteze procedurile pentru realizarea acestui deziderat”, au transmis, luni, reărezentanţii ANOSF, printr-un comunicat de presă.

ANOSR a trimis o serie de adrese către partidele politice, prin care a explicat necesitatea amendării Legii nr. 1/2011 a educaţiei naţionale şi, mai mult, forma amendamentului propus de către studenţi.

Revoluție în universități. Nouă metodă de alegere a decanilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0887
Diferența 0.0016
Zi precendentă 5.0871
USD
Azi 4.3702
Diferența 0.0144
Zi precendentă 4.3558
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0887 RON
USD flag1 USD = 4.3702 RON
GBP flag1 GBP = 5.8578 RON
CHF flag1 CHF = 5.4644 RON
AUD flag1 AUD = 2.9194 RON
DKK flag1 DKK = 0.6810 RON
CAD flag1 CAD = 3.1505 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4329 RON
SEK flag1 SEK = 0.4738 RON
XAU flag1 XAU = 627.8925 RON
Monede Crypto
1 BTC = 393645.21RON
1 ETH = 13430.01RON
1 LTC = 352.31RON
1 XRP = 9.08RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET25730.881.94%
BET-BK5078.641.71%
BET-EF1396.652.11%
BET-FI92624.900.41%
BET-NG1893.282.13%
BET-TR60255.441.94%
BET-TRN58205.261.94%
BET-XT2213.041.80%
BET-XT-TR5066.011.80%
BET-XT-TRN4906.941.80%
BETAeRO942.590.01%
BETPlus3734.521.90%
RTL57947.311.95%

Opinii

Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel