Salvăm România din 2 hectare de imobile si peste o jumătate de milion de metri pătrați de pământ

Andreea Craciun |
Data actualizării: | Data publicării:
Vile, apartamente, terenuri
Vile, apartamente, terenuri

Alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 au adus, în noul Legislativ, 80 de senatori și deputați ai USR-PLUS. Aceștia au obținut, în urma negocierilor politice cu PNL pentru formarea majorității parlamentare și a Guvernului, șefia Senatului, funcția de vicepremier, șase portofolii în Cabinetul Cîțu și cele mai importante instituții ale statului. Zestrea acestor parlamentari, care promit să salveze România, însă, este una de-a dreptul fabuloasă

Potrivit declarațiilor de avere și de interese depuse, fie la depunerea candidaturilor, fie la preluarea mandatelor de nou-aleși, cei 25 de senatori și 55 de deputați USR-PLUS dețin în proprietate nu mai puțin de 517.059,83 de metri pătrați de teren, la care se adaugă 123 de clădiri, cu suprafața totală de 20.004,18 metri pătrați.

Defalcate, terenurile se împart în 134.054,83 metri pătrați de teren intravilan, 346.833 de metri pătrați de teren agricol, 34.893 de metri pătrați de teren extravilan, 1.251 de metri pătrați de fâneață și 28 de metri pătrați de parcare.
 
Cele 123 de clădiri aflate în proprietatea parlamentarilor USR-PLUS constau în 65 de apartamente, cu suprafața totală de 4.023,05 metri pătrați, la care se adaugă 43 de case de locuit, cu suprafața totală de 12.209,35 metri pătrați, șase case de vacanță, cu suprafața totală de 1.144,19 metri pătrați, opt spații comerciale care se întind pe 2.607 metri pătrați, precum și un loc de parcare subterană, în suprafață de 20,69 metri pătrați.

Cei mai săraci useriști

Din documentele studiate, rezultă că nu toți aleșii progresiști sunt latifundiari. Unii nu au case, alții nu au terenuri, alții nu au nici case, nici terenuri. În această din urmă ipostază se regăsesc senatorii Marius Bodea, Cristian Bordei, Ambrozie Irineu Dărău, Eugen Remus Negoi, Raoul Adrian Trifan, Cosmin Cristian Viașu și Costel Vicol sau deputații Ștefan Iulian Lorincz, Tudor Vlad Benga, Monica Elena Berescu, Cătălin Mihai Botez, Diana Anda Buzoianu, Adrian Cristian, Filip Hăvârneanu, Ioan Marian Lazăr, Radu Iulian Molnar, Alin Costel Prunean, Cristina Camelia Rizea, Dorel Liviu Toda și Simina Geanina Daniela Tulbure.

Rezultă, astfel, că proprietățile imobiliare cu adevărat impresionate ale USR-PLUS-iștilor se află în proprietatea a doar 60 de parlamentari. 

Șefa Senatului, printre cei dintâi

Noul președinte al Senatului, Anca Dragu, cea care, pe vremea când deținea funcția de ministru al Finanțelor Publice în Cabinetul condus de Dacian Cioloș, sugera, cu tentă de reproș, că românii refuză să muncească “pe doi lei”, așa cum o fac cetățenii din statele mai puțin dezvoltate, se află în topul latifundiarilor din Parlamentul Românie. Aceasta deține, potrivit declarației de avere depusă la sfârșitul anului trecut, nouă terenuri și șase imobile. Al doilea om în stat se află, astfel, la egalitate perfectă cu primul om în stat – președintele Klaus Iohannis - la capitolul clădiri.

Anca Dragu are în proprietate, împreună cu soțul, șase terenuri intravilane, din care cinci cumpărate și unul primit donație, în Capitală, intrate în posesie în anii 2001, 2009, 2016 și 2017. 

Anul trecut, în plină pandemie de Covid-19, actualul președinte al Senatului a reușit să achiziționeze, prin cumpărare, un apartament de 55,50 metri pătrați la Costinești, și un teren aferent acestuia, de 23,46 metri pătrați. Tot în 2020, Anca Dragu a mai cumpărat două locuri de parcare în București, de câte 14 metri pătrați fiecare, și un loc de parcare subterană, cu suprafața de 20,69 metri pătrați.

Familia actualului al doilea om în stat, de la PLUS, are o casă în București, cumpărată în 2001, în suprafață de 109 metri pătrați, la care se adaugă alte patru apartamente, cu suprafețele de 145,17 metri pătrați, 97,17 metri pătrați, 57,41 metri pătrați, respectiv 31,64 metri pătrați. Această din urmă proprietate a fost primită cu titlu de donație în anul 2016.

Deputatul Bulai visează muzee

Iulian Bulai, celebrul deputat USR deranjat de programul de Revelion de la postul public de Televiziune, nu este legat de domeniul artistic doar prin funcția sa de președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, ci și prin proprietățile imobiliare pe care le deține.

Aflăm, astfel, din declarația sa de avere, că, printre altele, Bulai posedă două imobile în localitatea Tămășeni, județul Neamț, pe care vrea să le transforme în muzee. Este vorba despre o construcție în suprafață de 80 de metri pătrați, la care se adaugă alta, de 200 de metri pătrați, pe care tânărul parlamentar trăit în Norvegia și remunerat, la un moment dat, în China, le-a cumpărat în anul 2017, după ce a devenit, pentru prima dată, deputat în Parlamentul României. Ambele clădiri sunt notificate în declarația de avere cu titlul de “Viitor muzeu”.

Bulai deține, tot la Tămășeni, două terenuri intravilane. Pe primul, în suprafață de 926 metri pătrați, l-a moștenit în anul 2014, iar pe al doilea, cu suprafața de 800 de metri pătrați, l-a cumpărat în 2017. Tot în 2014, a mai moștenit 6.600 de metri pătrați de teren agricol în comuna Ion Creangă. Deputatul mai este proprietarul unui apartament de 96 de metri pătrați, în Oslo, pe care l-a cumpărat în anul 2015.

Și, pentru că tot vorbeam de apartamentul din Oslo al lui Iulian Bulai, aflăm că acesta mai are doi colegi cu proprietăți imobiliare în străinătate. Deputata USR de Iași deține un apartament în Cambridge SUA, în suprafață de 62 de metri pătrați, pe care l-a cumpărat în anil 2012, iar deputata Silvia Oana Țoiu a achiziționat, în cursul anului 2018, un apartament de 30 de metri pătrați, în Grecia, la Atena.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6373
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6386
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.6373 RON
GBP flag1 GBP = 5.8018 RON
CHF flag1 CHF = 5.0832 RON
AUD flag1 AUD = 3.0320 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3966 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4220 RON
SEK flag1 SEK = 0.4261 RON
XAU flag1 XAU = 350.3208 RON
Monede Crypto
1 BTC = 287410.86RON
1 ETH = 14716.61RON
1 LTC = 380.95RON
1 XRP = 2.32RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17038.43 0.27%
BET-BK 3137.18 0.27%
BET-FI 60579.11 0.44%
BET-NG 1217.25 0.22%
BET-TR 35352.66 0.27%
BET-TRN 34537.83 0.27%
BET-XT 1452.16 0.29%
BET-XT-TR 2979.21 0.29%
BET-XT-TRN 2915.41 0.29%
BETAeRO 1062.89 -0.18%
BETPlus 2515.91 0.24%
RTL 37395.09 0.26%

Comunicate de presa

Se iau la puricat documente / FOTO: Freepik

Cum se face schimbarea sediului social al unei firme în România

Sediul social al unei societăți reprezintă un...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel