Reţele Electrice România a modernizat, cu 66 milioane lei, staţia de distribuţie a energiei electrice Obor din Bucureşti.
"Finalizarea acestei investiţii care a durat din 2019 până anul acesta înseamnă un pas foarte important pentru noi, mai ales că la fel cum au fost şi alte staţii, este o staţie cu un grad de complexitate foarte mare. Alimentează toată această zonă din Sectorul 2, dar totodată se duce până spre zona Floreasca sau înspre centrul Bucureştiului", a transmis Mihai Peşte, director general Reţele Electrice România.
"Staţia Obor modernizată este exact acel tip de infrastructură: robustă, flexibilă şi gândită pentru un viitor în care energia electrică va fi baza întregului sistem energetic, aducând totodată beneficii directe pentru zeci de mii de locuinţe, şcoli, spitale şi instituţii publice din Bucureşti", a mai explicat acesta.
![]()
Date tehnice despre investiţie
Modernizarea Staţiei Obor a presupus consolidarea integrală a clădirii, cât şi înlocuirea echipamentelor electroenergetice, fără a întrerupe alimentarea clienţilor. Lucrările au vizat atât modernizarea instalaţiilor electrice de înaltă tensiune (110 kV), a celor de medie tensiune (10 kV şi 20 kV) şi a racordurilor aferente, cât şi reconfigurarea şi extinderea infrastructurii existente. În acest context, clădirea staţiei de 110 kV a fost recompartimentată, în timp ce o nouă clădire a fost construită pentru echipamentul GIS 110 kV (Gas Insulated Switchgear - întrerupătoare cu izolaţie în gaz) şi o cameră de comandă modernă.
În cadrul proiectului au fost modernizate şi integrate echipamente de ultimă generaţie, inclusiv transformatoare de putere, sisteme de protecţie şi comandă, precum şi un număr semnificativ de celule aferente reţelelor de 10 kV, 20 kV şi 110 kV, contribuind astfel la creşterea fiabilităţii şi eficienţei operaţionale a staţiei.
Staţia modernizată are o putere instalată de 200 MVA, asigurată de cinci transformatoare de câte 40 MVA, dintre care două transformatoare de 110/20 kV şi trei transformatoare de 110/10 kV.