Renunţarea la centralele pe gaz. Jumătate dintre români cred că este o decizie greşită

DCBusiness Team |
Data publicării:
Centrală de apartament / FOTO: Freepik
Centrală de apartament / FOTO: Freepik

Potrivit unui studiu, aproape jumătate dintre români susţin că renunţarea la centralele pe gaz este o decizie greşită.

Două treimi (66%) dintre români sunt de părere că prosumatorii contribuie la un mediu înconjurător mai curat, în timp ce aproape jumătate (45%) spun că renunţarea la centralele pe gaz nu este o decizie bună, arată rezultatele unui studiu publicat joi.

Conform datelor centralizate de platforma despre-energie.ro, un proiect al companiilor E.ON şi Delgaz Grid, peste jumătate dintre respondenţi (55%) au afirmat că trebuie luate măsuri ferme de reducere a poluării şi sunt de acord cu obiectivele Uniunii Europene (UE) de renunţare la combustibilii fosili, între care şi gazele naturale, în favoarea electrificării masive a transporturilor, clădirilor, industriei şi a consumului casnic.

În acelaşi timp, 43% dintre români susţin că nu au suficiente informaţii ca să se exprime într-o direcţie sau alta şi consideră că este necesară o campanie de informare şi explicare a obiectivelor şi a măsurilor care sunt luate în scopul tranziţiei la energia verde.

De asemenea, 66% din totalul celor intervievaţi consideră prosumatorii contribuie la un mediu înconjurător mai curat, iar aproape un sfert (24%) se aşteaptă ca, în timp, să vadă şi o scădere a preţurilor la energie, ca efect al dezvoltării regenerabilelor.

Întrebaţi ce părere au despre decizia forurilor europene de a elimina treptat centralele de apartament pe gaz, cei mai mulţi dintre respondenţi (45%) au declarat că aceasta nu este o decizie bună, deoarece România are zăcăminte mari de gaze, iar centralele de apartament, care funcţionează cu acest combustibil, sunt principala sursă de încălzire din ţara noastră. Totuşi, mai mult de o treime dintre români (36%) se situează la polul opus, susţinând că renunţarea la centralele de apartament pe gaz este binevenită deoarece acestea poluează şi, în plus, resursele de gaze naturale sunt limitate.

Potrivit studiului, doar 18% dintre respondenţi se consideră bine informaţi în ceea ce priveşte evoluţiile şi deciziile din sectorul energetic din ultimii ani. Majoritatea (55%) spun că sunt "oarecum" informaţi, iar 28% declară că se simt puţin ori deloc informaţi.

În ceea ce priveşte sursele de informare despre domeniul energiei, presa reprezintă principala sursă pentru două treimi dintre români, urmată de website-urile furnizorilor de energie şi gaze naturale (13%), portalurile online de specialitate dedicate sectorului energetic (11%) şi paginile oficiale de Internet ale autorităţilor din domeniu (10%).

Totodată, patru din zece români (39%) subliniază că autorităţile ar trebui să aibă rolul principal în informarea consumatorilor de gaze naturale şi electricitate în ceea ce priveşte piaţa de energie, în timp ce 15% spun că acesta revine companiilor din sector, 3% susţin că este un rol al presei, iar 40% sunt de părere că este datoria comună a tuturor acestor actori.

Cercetarea sociologică a fost realizată de Sondaje Marketing Relaţii Publice SRL pentru platforma despre-energie.ro, un proiect al E.ON şi Delgaz Grid, în perioada 26 august - 11 septembrie 2024, pe un eşantion de 1.004 de utilizatori online, cu o marjă de eroare de +/-3%.

Platforma despre-energie.ro, un proiect susţinut de companiile E.ON şi Delgaz Grid, a fost lansată în anul 2020 cu obiectivul de a deveni, pentru consumatorii de electricitate şi gaze, una dintre principalele surse de informare şi, în acelaşi timp, de explicare, într-un limbaj clar şi accesibil, a evoluţiilor relevante şi de impact de pe piaţa de energie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0835
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0823
USD
Azi 4.3789
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.3826
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0835 RON
USD flag1 USD = 4.3789 RON
GBP flag1 GBP = 5.8344 RON
CHF flag1 CHF = 5.4992 RON
AUD flag1 AUD = 2.8446 RON
DKK flag1 DKK = 0.6806 RON
CAD flag1 CAD = 3.1228 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0286 RON
NOK flag1 NOK = 0.4372 RON
SEK flag1 SEK = 0.4664 RON
XAU flag1 XAU = 572.5195 RON
Monede Crypto
1 BTC = 496127.92RON
1 ETH = 17832.85RON
1 LTC = 434.74RON
1 XRP = 11.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22544.201.03%
BET-BK4338.111.00%
BET-EF1235.541.25%
BET-FI83141.212.22%
BET-NG1698.181.80%
BET-TR52327.151.03%
BET-TRN50592.241.03%
BET-XT1943.951.10%
BET-XT-TR4419.261.10%
BET-XT-TRN4283.541.10%
BETAeRO952.22-0.68%
BETPlus3284.630.96%
RTL50581.871.08%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel