Proprietarul unei ceasornicării, loc de reuniuni ”de cartier”, unde bătrănii se adunau să mai deapene amintiri, unde gospodinele veneau în goană să le facă ”nenea Mihai” copii de la cheile pierdute sau rătăcite cine mai știe pe unde și unde ceasurile de pe pereți, multe și felurite, mai noi sau foarte vechi, îi fascinau pe tinerii obișnuiți cu gadgeturile silențioase, și-a scos toate lucrurile în stradă.

”Vă mutați, închideți, renunțați?”, l-am întrebat pe domnul Samoilă. ”Nu, mă adaptez”, mi-a răspuns zâmbind în colțul gurii. ”Cum adică?”, am insistat, neînțelegând ce ar putea face nenea Mihai în spațiul lui mic. ”Îl știi pe șeful atelierului de tâmplărie de lângă parc?”. Nu îl știam, dar am răspuns afirmativ. ”E, am vorbit cu el și a zis că vine să-mi refacă tejgheaua. O înalță și o îngustează. Mai câștig niște spațiu, să pot marca pe podea locurile unde trebuie să aștepte clienții. Sau oricine îmi trece pragul”, a explicat el.

La coaforul ce ieșea în evidență prin reclama lui orbitoare, poate cea mai strălucitoare din partea astea de cartier e lumină. Ușile și geamurile sunt acoperite, pe interior, cu folie de plastic. Trag de ușă și intru. ”E închis!”, strigă o voce dintr-o încăpere alăturată celei principale. ”Bună ziua! Ce faceți aici?”, mă grăbesc să intru în vorbă înainte de a fi dată afară. ”Ne pregătim. Zugrăvim, rearanjăm mobilierul, regândim întreaga activitate. Am stat destul acasă”, îmi răspunde Irina, una dintre lucrătoare. Ne știam din vedere. ”Și cum o sa lucrați?”, am fost curioasă să aflu detalii. ”Încă nu știm cu exactitate. Avem niște variante, dar să vedem cum se aranjează lucrurile și în practică”, a adăuagat ea.

Citește și Stare de alertă. Circulația în afara localității

Mai departe cu câteva străzi, de pe fațada unui spațiu închis de câțiva ani a dispărut anunțul ”De vânzare”. În față, stă Maria, o coafeză care avea avea două încăperi închiriate în complexul de pe bulevard. ”Hei, nu te-am mai văzut de mult. Ce faci aici?”, am salutat-o eu. ”Am cumpărat spațiul. Foștii proprietari au scăzut prețul și au renunțat la pretenții. Mă extind ca suprafață, dar îmi reduc din clienți. Sună ciudat, nu? Dar ce era să fac. Dincolo nu puteam respecta normele de distanțare și ar fi însemnat să închid. Am preferat să fac o investiție, ca să-mi continui afacerea”, mi-a spus Maria.

Înăuntru se aud voci și zgomote. ”Am doi muncitori. Le-am dat salopete, au măști. Renovez, dezinfectez. Vreau să iasă ceva frumos și de încredere. Oricum o să fie greu la început. Dar ne obișnuim. Învățăm încet să trăim altfel”, a continuat Maria. ”Am speranță că va fi bine”, a adăugat ea, întorcându-se și intrând în noul ei salon. ”Să vii pe aici. O să rămâi surprisă. Stai să-ți dau numărul de telefon. Nimeni nu mai vine fără programare. O să fie distractiv”, a promis femeia de vreo 40 de ani, cu ochi albaștri.

Ceea ce m-a surprins în toate discuțiile purtate în ultimele zile cu micii proprietari, este că nimeni nu a vorbit de bani, de tarife, de prețuri. Au refuzat categoric să abordeze subiectul. ”Om vedea”, a fost replica lor. ”O să fie o concurență pe viață și pe moarte”, au apreciat unii dintre ei. Acum, nu mai este liniște pe străzi. Lumea se grăbește să intre în noua normalitate.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.