Negrescu: România e în criză. Firmele, prinse sub presiunea taxelor și a inflației

negrescu-picioare_70011800
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Majorarea taxelor nu a fost o măsură pentru a aduce mai mulți bani la buget, ci un semnal politic și economic transmis finanțatorilor străini, spune analistul economic Adrian Negrescu. Potrivit acestuia, creșterea TVA de la 19 la 21% a avut mai degrabă rolul de a arăta că România „face ceva” în fața presiunilor externe, chiar dacă efectele în economie sunt negative – consumul scade, inflația persistă, iar economia se îndreaptă spre o criză stagflaționistă.

„Majorarea taxelor a fost o măsură de urgenţă pe care statul român a luat-o pentru a demonstra finanţatorilor străini că la Bucureşti se iau măsuri de austeritate. Nu a fost o decizie pe care autorităţile să nu o fi înţeles-o din perspectiva efectelor negative aduse în economie, dar a fost o măsură de a demonstra că facem ceva.

Majorarea TVA de la 19 la 21% nu se aştepta nimeni să ducă la o creştere spectaculoasă a încasărilor. Toată lumea se aştepta să scadă consumul, mai ales că aveam deja o inflaţie foarte mare. Din această perspectivă, încasările statului în momentul de faţă sunt afectate de inflaţie, de aceste creşteri de taxe dar, mai ales, de scăderea economică pe care o simţim din păcate în din ce în ce mai multe domenii. Oamenii nu mai cumpără, nu mai achiziţionează servicii, îşi ţin banii în conturi şi, din această perspectivă, efectele economice se resimt inclusiv din perspectiva încasărilor statului.

Uitaţi-vă la impozitul pe profit care creşte cu 12,8% - adică firmele continuă să facă bani în România, s-au adaptat acestei situaţii, iar economia merge mai departe. Problema noastră majoră e cea cu deficitul bugetar”, a explicat analistul economic Adrian Negrescu într-o intervenţie la Digi 24.

„Companiile mari au reuşit să se adapteze, şi-au restructurat gamele de produse, şi-au restructurat cheltuielile şi cred că şi micii antreprenori trebuie să se gândească serios la acest lucru pentru 2026, dacă vor să supravieţuiască acestei crize economice în care ne aflăm. Suntem în criză, nu suntem pe creştere economică şi trebuie să luăm în calcul. Scăderea vânzărilor, a consumului, a producţiei industriale, toate acestea arată că suntem într-o criză stagflaţionistă, nu una în sensul unei recesiuni în care totul se prăbuşeşte, vedem disponibilizări pe bandă rulantă iar statul e nevoit să ia alte măsuri de austeritate”, a subliniat Negrescu.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close