Este vorba de un lot de rachete rusești S-400 destinate Chinei, în baza unui contract mai vechi semnat cu China, criticat vehement de administrația americană. ”Armele urmau să ajungă la beneficiar. Din păcate, s-a întâmplat o nenorocire. Nava care le transporta a intrat însă intr-o furtună, astfel că s-a procedat la distrugerea rachetelor”, a anunțat șeful societății Rosteh, Serghei Cemezov.
Cu alte cuvinte, marea a măturat, pur și simplu, trei miliarde de dolari, valoarea contractului. Ciudat este faptul că incidentul datează din ianuarie 2018, dar a fost anunțat abia acum. De ce? Greu de spus. Poate pentru a justifica de ce Rusia lucrează acum la alte rachete S-400 pentru China? Sau totul este praf în ochi?
Din cauza vântului puternic
Nava cu pricina a fost prinsă de furtună în zona Canalului Mânecii. În condiții de vânt extrem de puternic, dispozitivele de fixare a rachetelor au cedat, astfel că o parte din arme s-au deteriorat. Căpitanul vasului a decis să revină în Rusia, unde s-a decis distrugerea armamentului, devenit inutilizabil ca urmare a avariilor provocate.
Citește și Rusia tremură de frică! Se teme inclusiv de România. Iată de ce
Potrivit presei de la Moscova, nava mai transporta un punct de comandă, o stație radar, instalații energetice și auxiliare, piese de schimb, instrumente și alte ”elemente care intră în componența rachetelor”.
Rachetele de croazieră S-400 pot doborî ține aerodinamice la altitudini de până la 27 kilometri, iar ținte balistice până la 25 de kilometri.