Smart Start USA deschide uşa investitorilor români pe piața americană

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Programul Smart Start USA, lansat azi, în aula Academiei de Studii Economice din București, urmărește crearea primului ecosistem din România dedicat creșterii exportului și internaționalizării companiilor cu capital românesc, cu acces prioritar pe piața Statelor Unite ale Americii (SUA).

Bugetul programului este de 500 de milioane de dolari, iar beneficiarii pot obține un credit financiar de până la 200.000 de dolari, cu un aport propriu de minim 15% și fără să aibă datorii la bugetul de stat. Durata implementării proiectului este de maxim 7 ani, cu dezvoltarea activităților în unul din sectoarele economice prioritare.

“Exportul și internaționalizarea înseamnă inovare, iar Smart Start USA aduce multe elemente inovative”, a declarat, cu această ocazie, Ilan Laufer, inițiator și coordonator al programului.

Se urmărește facilitarea accesului la finanțare, îndrumare, educație și instruire antreprenorială pentru un număr de 1.000 de companii românești anual, care să conducă la creșterea numărului companiilor cu capital românesc implicate în export, extinderea influenței acestora pe piețele externe și creșterea competitivității și productivității pentru piețele internaționale.

“Una din principalele probleme ale întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) este subfinanțarea, iar programul Smart Start USA urmărește să remedieze acest neajuns”, a mai spus Ilan Laufer, care a insistat asupra faptului că antreprenorii și companiile românești ce activează pe piețele externe trebuie să lucreze direct cu furnizorii externi și să renunțe la intermediari.

În plus, în afară de finanțare, programul oferă acces și la informație, la rețeaua atașaților economici din străinătate, la avantajele conectării mai multor instrumente de business, pentru crearea unui ecosistem propice internaționalizării afacerilor derulate de capitalul românesc.

În consecință, programul Smart Start USA își propune să contribuie la dezvoltarea sectoarelor economice prioritare pentru exportul românesc, crearea de noi locuri de muncă în economie în mod direct și indirect, prin stimularea producției și exportului și, nu în ultimul rând, stimularea piețelor financiar bancare.

 

Nevoia de externalizare

Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, a precizat că România a fost a 5-a țară din lume și prima din Europa, la nivel de delegație a oamenilor de afaceri prezenți la conferința anuală SELECT USA, desfășurată anul acesta la New York. Un număr de 50 de investitori români au stabilit deja relații comerciale anul acesta în Statele Unite ale Americii.

Antreprenorii români au ajuns la maturitate și trebuie să iasă pe piețele externe, a declarat, cu aceeași ocazie, Ștefan-Radu Oprea, Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, care a salutat programul Smart Start USA ca pe un apel la redeșteptarea spiritului antreprenorial al oamenilor de afaceri autohtoni.

“Există semnale clare în piață, în privința nevoii de externalizare din partea antreprenorilor români”, a adăugat el.

Iar Ionuț Stanimir, Purtătorul de cuvânt al BCR, a vorbit, în același context, despre faptul că revoluția industrială globală distruge, reinventează lanțurile actuale de producție.

Piața românească trebuie să fie cea globală și să nu se limiteze pe plan local sau regional. “Prin digitalizare trebuie utilizate toate oportunitățile pentru a performa pe piața globală”, a mai spus Stanimir.

 

“Captivi pe piața UE”

Exporturile României se îndreaptă în proporție de 75% către Uniunea Europeană, din acest punct de vedere economia românească fiind captivă relațiilor comerciale intracomunitare.

“Am ajuns o economie de subcontractanți în piața europeană, în condițiile în care piața americană poate fi mult mai ofertantă”, a declarat Mihai Daraban, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României.

Asta în condițiile în care doar 6 țări din G20 se află în Uniunea Europeană, iar piața SUA, de 19 trilioane de dolari, este net superioară celei europene, oferind, în plus, oportunități pentru multe alte direcții de pe planetă.

 

Soluții bancare dedicate

Smart Start USA oferă, în premieră națională, prima platformă digitală de video banking din România, prin intermediul colaborării cu First Bank (fostă Piraeus Bank). Clienții beneficiază în acest mod de o suscursală virtuală cu program prelungit, fără drumuri la bancă, conexiune dedicată audio-video cu consultanții bancari, oferind acces rapid la consultanță și îndrumare.

În plus, cei ce accesează programul primesc avantajele pechetului de cont curent Smart Start USA, dedicat companiilor care urmăresc dezvoltarea afacerilor în SUA, oferit de First Bank, singura banca americană din România care oferă soluții segmentului de retail.

Clienții au posibilitatea reutilizării sumelor rambursate în timpul perioadei de creditare și beneficiază de multiple produse de creditare în baza unui singur document contractual, precum și de eliminarea documentelor pe suport hârtie, garantarea autenticității acestora și securitatea cibernetică. Celelalte bănci participante în program sunt BCR și Banca Transilvania.

 

Beneficiile Smart Start USA

  • Certificare Smart Start USA;

  • Accesul la comunitatea Smart Start USA;

  • Tratament prioritar în baza certificatului Smart Start USA;

  • Participare gratuită la evenimentele Smart Start USA din țară și din străinătate;

  • Semnătură electronică gratuită pentru toți aplicanții în program;

  • Facilitarea accesului la rețeaua atașaților economici ai României în străinătate;

  • Facilitarea accesului la rețeaua Camerei de Comerț și Industrie a României în țară și din străinătate;

  • Accesul la garanții din partea Fondului de Garantare și Contragarantare;

  • Soluții financiare oferite în exclusivitate pentru optimizarea operațiunilor curente;

  • Acces rapid la finanțare;

  • Rată de schimb valutar fixată în avans, clientul fiind protejat față de volatilitatea pieței valutare.

Accesarea programului Smart Start USA se poate face prin înscrierea on-line a planului de afaceri, care, cu îndrumarea automată a platformei de acces, se poate realiza în maxim 30 de minute. Urmează o evaluare electronică și punctaj acordat automat și în timp real, fiind nevoie de minim 60 de puncte pentru calificare, care se poate obține pe principiul primul venit- primul servit. Grila de punctaj este realizată în funcție de domeniul de activitate/cod CAEN, profitul și cifra de afaceri în ultimii doi ani, tipurile de cheltuieli, aportul propriu de capital și de producția realizată în România. Dacă se obține calificarea, clientul va fi îndrumat către partenerii de implementare, pentru semnarea contractului de finanțare și implementare a proiectului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9758
Diferența -0.0006
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.6712
Diferența 0.0025
Zi precendentă 4.6687
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 23-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9762 RON
USD flag1 USD = 4.6699 RON
GBP flag1 GBP = 5.7698 RON
CHF flag1 CHF = 5.1198 RON
AUD flag1 AUD = 3.0092 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.4052 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4241 RON
SEK flag1 SEK = 0.4286 RON
XAU flag1 XAU = 344.5697 RON
Monede Crypto
1 BTC = 308870.88RON
1 ETH = 14815.26RON
1 LTC = 395.12RON
1 XRP = 2.55RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16916.57 0.22%
BET-BK 3109.85 0.11%
BET-FI 59745.16 -0.60%
BET-NG 1204.74 0.20%
BET-TR 35099.84 0.22%
BET-TRN 34290.83 0.22%
BET-XT 1439.77 0.12%
BET-XT-TR 2953.78 0.12%
BET-XT-TRN 2890.54 0.12%
BETAeRO 1056.92 -0.09%
BETPlus 2499.80 0.19%
RTL 37147.66 0.25%

Comunicate de presa

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com
Mircea Tomescu, CMO eMAG  Romania, Bulgaria, Ungaria

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel