Plafonarea prețurilor la mâncare și combustibili, prelungită în Ungaria

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Reglementări noi privind afișarea prețurilor, adoptate de Guvern
Reglementări noi privind afișarea prețurilor, adoptate de Guvern

Guvernul Ungariei a decis să prelungească până la 1 iulie măsurile de îngheţare a preţurilor la carburanţi şi la anumite alimente, a anunţat premierul ungar Viktor Orbán, miercuri.

Premierul a spus, într-un clip video publicat pe pagina sa de Facebook, că Guvernul a abordat problema preţurilor la carburanţi şi la alimente în cadrul şedinţei de miercuri. 

Orban a subliniat că preţurile cresc în toată Europa, cauza principală a creşterii fiind războiul, iar până la încheierea acestuia, preţurile vor continua să crească.

"Cu toate acestea, în Ungaria nu putem sta cu mâinile în sân astfel că guvernul face tot posibilul pentru a proteja familiile de consecinţele creşterii preţurilor", a declarat premierul. Oficialul a adăugat că acesta este motivul pentru care au fost aplicate măsurile îngheţării preţurilor la carburanţi şi la anumite alimente, însă perioada pentru care a fost valabilă această măsură urmează să expire în curând.

"Astăzi a trebuit să hotărâm ce să facem. Am decis să prelungim până la 1 iulie îngheţarea preţurilor la carburanţi şi alimente, astfel că preţurile rămân aceleaşi atât pentru combustibili cât şi pentru alimente. Facem tot posibilul pentru a proteja familiile", a subliniat Viktor Orban, scrie MTI.

Citește și: Plafonarea prețului la benzină. MOL pierde în Ungaria 0,45 de lei la fiecare litru de benzină

Guvernul de la Budapesta a plafonat recent prețurile la gaze, energie electrică dar și benzină, după ce prețurile au început să urce vertiginos la nivel mondial.

Din cauza plafonării preţului carburanţilor pe piaţa en gros, compania MOL pierde 34,5 forinţi (0,45 de lei) la fiecare litru de carburant vândut, a transmis compania petrolieră, miercuri, agenţiei ungare de presă MTI.

Potrivit MOL, compania respectă decizia Guvernului Ungariei cu privire la preţul carburanţilor şi îşi informează clienţii, aşa cum prevede hotărârea de guvern.

În acelaşi timp, compania a specificat că situaţia se poate schimba în funcţie de situaţia pieţei mondiale şi a evoluţiei cursului de schimb valutar dolari-forinţi. Preţul petrolului Brent creşte în mod constant, zilele acestea a depăşit, pentru prima dată din 2014 încoace, 100 de dolari pe baril, iar forintul s-a depreciat semnificativ faţă de dolar. Toate acestea afectează şi preţurile en gros, a subliniat MOL. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0422
Diferența -0.0115
Zi precendentă 5.0537
USD
Azi 4.4152
Diferența -0.0120
Zi precendentă 4.4272
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0422 RON
USD flag1 USD = 4.4152 RON
GBP flag1 GBP = 5.9763 RON
CHF flag1 CHF = 5.3743 RON
AUD flag1 AUD = 2.8663 RON
DKK flag1 DKK = 0.6759 RON
CAD flag1 CAD = 3.2282 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4376 RON
SEK flag1 SEK = 0.4599 RON
XAU flag1 XAU = 476.4646 RON
Monede Crypto
1 BTC = 468391.13RON
1 ETH = 11118.36RON
1 LTC = 389.51RON
1 XRP = 10.09RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18819.830.04%
BET-BK3513.900.24%
BET-EF1022.550.03%
BET-FI59695.37-0.15%
BET-NG1335.540.07%
BET-TR42878.870.04%
BET-TRN41535.700.04%
BET-XT1599.220.04%
BET-XT-TR3577.580.04%
BET-XT-TRN3473.390.04%
BETAeRO864.41-0.63%
BETPlus2764.920.02%
RTL41838.32-0.01%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel