Plafonare facturi energie. ANRE a aprobat decontarea a 916 milioane lei către furnizori

DCBusiness Team |
Data publicării:
Factura. Foto: Pexels.com
Factura. Foto: Pexels.com

ANRE a aprobat decontarea unei sume de 916 milioane lei către furnizorii de energie.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat până acum decontarea de la bugetul de stat a unei sume de 916 milioane de lei către furnizorii de energie, prin mecanismul de plafonare a facturilor, se arată într-un comunicat al instituţiei, remis, marţi, Agerpres.

Având în vedere activitatea desfăşurată în cadrul ANRE cu privire la colectarea, verificarea datelor, întocmirea fişelor de analiză şi determinarea sumelor ce se cuvin spre decontare de la bugetul statului prin intermediul bugetului Ministerului Energiei, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.118/2021, cu modificările şi completările ulterioare, situaţia cererilor de decontare, pentru perioada noiembrie 2021 - martie 2022, se prezintă astfel: număr total societăţi care au depus cereri - 74, număr total cereri depuse - 286, număr total cereri aprobate - 152, număr total cereri neeligibile - 34.

Suma totală transmisă spre decontare către Ministerul Energiei este de 916 milioane de lei. Valoarea totală solicitată de furnizori a fost 925 milioane de lei, din care au fost considerate neeligibile plăţi de 9 milioane de lei. Diferenţa de 100 de cereri depuse pentru decontare se află în diferite stadii de analiză, iar pe măsură ce operatorii încarcă datele şi documentele justificative, solicitate de către experţii alocaţi, verificarea şi determinarea acestora se va realiza cu maximă operativitate.

"Precizăm că activitatea se desfăşoară normal, în directă colaborare cu operatorii, ajungându-se cu rezolvarea cererilor de decontare la nivelul lunii martie 2022", se mai arată în comunicat. 

 

Citeşte şi: The Economist: Va putea Europa să țină luminile aprinse la iarnă?

 

După ce deja au interzis sau și-au propus ca în viitorul apropiat să interzică importurile de petrol rusesc, liderii grupului G7, al celor mai mari economii din lume, au spus pe 28 iunie că vor încerca mai multe modalități de a plafona prețul petrolului, cât și al gazului din Rusia.

Marea Britanie a dat deja de înțeles că va face o reformă a pieței energetice pentru a limita influența gazelor naturale asupra costului utilităților pentru populație. Furnizorii de energie din Franța au cerut deja consumatorilor să micșoreze „imediat” consumul de energie.

Unul dintre motivele pentru care se iau astfel de măsuri este dorința de a priva Rusia de veniturile de care are mare nevoie pentru a susține războiul din Ucraina. Un alt motiv este nevoia de a gestiona situația critică din domeniul energiei care amenință Europa.

Cu doar o lună în urmă, evitarea crizei părea greu de realizat, dar posibilă. În timp ce America își sporește exporturile de gaze naturale lichefiate (GNL), contribuția la totalul de importuri de gaze ale Europei a crescut de la 6% în luna septembrie a anului trecut la 15% în luna mai a anului acesta, în timp ce cota gazelor rusești din piața europeană a scăzut de la 40% la 24%.

Gazul de care Europa nu se putea lipsi continua să curgă prin gazoductele din Rusia, cu toate că Moscova a închis robinetul care controlează fluxul de gaze spre Bulgaria, Finlanda și Polonia, după ce aceste țări au refuzat să plătească în ruble. Dar, aceștia nu cumpărau cantități foare mari. Rezervele continentului european se umpleau într-un ritm nemaiîntâlnit, potrivit The Economist.

Cele două incidente care au făcut imposibilă evitarea crizei energetice

Și, atunci, s-au întâmplat două lucruri. O instalație de lichefiere a gazului din Texas s-a închis după ce a luat foc pe 8 iunie. Peste doar o săptămână, gigantul rus Gazprom a anunțat că volumul de gaze cu care Europa este aprovizionată prin gazoductul Nord Stream 1 va scădea la 40% din capacitatea normală.

În total, cele două incidente au redus importurile de gaze ale Europei cu 10%. Nu există prea multe alte surse de aprovizionare. Terminalele de GNL sunt deja la capacitate maximă. Gazoductele din Algeria, Azerbaidjan și Norvegia sunt și ele neîncăpătoare.

Repornirea extracției de gaze din regiunea olandeză Groningen, care cândva punea la dispoziția Europei la fel de mult gaz cât Nord Stream, dar care a fost oprită din cauză că a provocat mai multe cutremure, este o decizie politică greu de luat.

Până la finalul lunii octombrie, doar două treimi din capacitatea depozitelor Uniunii Europene de înmagazinare a gazelor va fi umplută, în condițiile în care ținta propusă este de patru cincimi.

Dacă Nord Stream se oprește, Europa rămâne cu 40% din capacitatea depozitelor goală

Mai nou, a apărut și pericolul ca gazoductul Nord Stream, care trebuie să treacă printr-un proces de mentenanță în luna iulie, să nu mai repornească odată ce reparațiile se vor încheia. Dacă temerile se vor adeveri, Europa va rămâne cu 40% din capacitatea depozitelor goală.

Întrebarea care se pune în aceste condiții este: Va putea Europa să se încălzească la iarnă? Anul trecut, instalațiile care produc energie regenerabilă au întâmpinat mari probleme din cauza secetei și a curenților de aer slabi.

Cea mai nouă problemă o reprezintă reactoarele nucleare din Franța care necesită mentenanță și funcționează la mai puțin de jumătate din capacitate, în timp ce un val de căldură în sudul țării crește volumul de energie consumat de aparatele de răcire, potrivit Digi24.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9715
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.9707
USD
Azi 4.5614
Diferența -0.0031
Zi precendentă 4.5645
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9715 RON
USD flag1 USD = 4.5614 RON
GBP flag1 GBP = 5.8088 RON
CHF flag1 CHF = 5.1628 RON
AUD flag1 AUD = 2.9953 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.3679 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4309 RON
SEK flag1 SEK = 0.4392 RON
XAU flag1 XAU = 316.4037 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298339.92RON
1 ETH = 15448.60RON
1 LTC = 374.86RON
1 XRP = 2.77RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.08%
6 luni: 6.10%
12 luni: 6.11%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16347.25 0.62%
BET-BK 3017.97 0.39%
BET-FI 59593.10 0.62%
BET-NG 1175.05 0.81%
BET-TR 33918.60 0.62%
BET-TRN 33136.81 0.62%
BET-XT 1399.18 0.63%
BET-XT-TR 2870.54 0.63%
BET-XT-TRN 2809.09 0.63%
BETAeRO 1087.27 -0.29%
BETPlus 2418.01 0.60%
RTL 35850.36 0.64%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel