PFA-urile (Persoanele fizice autorizate) vor putea fi transformate în SRL-uri. Care sunt avantajele. Demers în Parlament

Mihai Ciobanu |
Data actualizării: | Data publicării:
Semnare contract
Semnare contract

A fost depusă la Senat, pentru dezbateri, o iniţiativă legislativă pentru completarea și modificarea OUG nr.44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale.

Concret, prin această propunere legislativă se creează cadrul pentru ca Persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II) şi întreprinderile familiale (IF) care s-au dezvoltat până la un anumit nivel să poată fi transformate, uşor, în SRL-uri.  

"În conformitate cu legislaţia actuală, OUG nr. 44/2008 care reglementează desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II) 3 şi întreprinderile familiale (IF), nu există prevederi care să permită transformarea acestor persoane fizice înregistrate fiscal în persoane juridice. Cu toate acestea, aceste entităţi functionează pe baza unor reguli fiscale similare, fiind înregistrate la Registrul Comerţului, avand cod unic de înregistrare şi, în unele cazuri, fiind înregistrate în scopuri de TVA.

Multe PFA-uri, IJ-uri si IF-uri au ajuns la un nivel de dezvoltare, măsurat prin cifra de afaceri, care impune necesitatea trecerii de la contabilitate în partidă simplă la contabilitate în partidă dublă şi diversificarea codurilor CAEN. Întrucat legislaţia actuală impune restricţii asupra acestor forme de organizare, fără a oferi posibilitatea de transformare, singura soluţie rămasă este desfiinţarea acestora. Aceasta conduce la pierderea întregului istoric fiscal, bancar şi a relaţiilor comerciale construite de-a lungul timpului.

O soluţie legislativă care să ofere un cadru juridic pentru transformarea acestor entităţi în persoane juridice, precum societăţile cu raspundere limitată (SRL), ar reduce sarcina administrativa a statului si ar facilita accesul la procedurile prevazute de legislatie pentru persoanele fizice si juridice. Aceasta ar contribui, de asemenea, la efortul de debirocratizare si simplificare a proceselor administrative.

Un alt beneficiu major al acestei modificări legislative ar fi faptul că persoanele care au accesat fonduri nerambursabile pentru proiectele lor şi aleg să se transforme din PFA/II/IF în SRL nu vor mai fi obligate să returneze întreaga sumă primită, plus penalităţile aferente, în cazul în care alegeau să desfiinţeze entitatea în perioada de monitorizare a proiectului. Prin transformarea în persoane juridice, acestea pot menţine viabilitatea economică a companiilor lor, asigurându-se că obiectivele proiectelor finanţate sunt îndeplinite în mod eficient", se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.092
Diferența 0.0006
Zi precendentă 5.0914
USD
Azi 4.3312
Diferența -0.0047
Zi precendentă 4.3359
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0920 RON
USD flag1 USD = 4.3312 RON
GBP flag1 GBP = 5.8138 RON
CHF flag1 CHF = 5.4410 RON
AUD flag1 AUD = 2.8743 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1442 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4251 RON
SEK flag1 SEK = 0.4651 RON
XAU flag1 XAU = 595.7096 RON
Monede Crypto
1 BTC = 375844.77RON
1 ETH = 12724.85RON
1 LTC = 342.34RON
1 XRP = 8.33RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24130.620.43%
BET-BK4793.090.68%
BET-EF1310.940.31%
BET-FI93104.730.16%
BET-NG1770.500.03%
BET-TR56505.670.43%
BET-TRN54583.300.43%
BET-XT2085.760.39%
BET-XT-TR4774.470.39%
BET-XT-TRN4624.590.39%
BETAeRO930.39-0.22%
BETPlus3508.370.40%
RTL54315.310.41%

Opinii

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel