Peste 6.700 de companii au intrat în insolvenţă în anul 2022

DCBusiness Team / 02 feb 2023, 07:42

Peste 6.700 de companii au intrat în insolvenţă în anul 2022, o creştere de 10%.

Peste 6.700 de companii au intrat în insolvenţă în anul 2022, o creştere de 10% faţă de anul 2021 (6.144), iar 67 dintre acestea sunt companii de impact, care cumulează mai mult de 5.500 de angajaţi, înregistrează active în valoare de peste 1,5 miliarde lei şi datorii la bugetul statului mai mari de 170 milioane lei, arată o analiză a CITR.

Numărul companiilor de impact intrate în insolvenţă rămâne 67, aproximativ 1% din totalul celor aflate în insolvenţă iminentă, procent similar înregistrat şi în anul 2021.

"În pofida încercărilor manifestate de reglementările europene de a încuraja mecanismele de restructurare rapide şi eficiente, constatăm o menţinere a inerţiei în ceea ce priveşte companiile în dificultate. Deşi în România avem două mecanisme noi de restructurare introduse la timp în legislaţia noastră, observăm că doar 1% dintre companiile de impact care ar putea beneficia de pe urma unei restructurări au intrat sub protecţia legii insolvenţei, majoritatea fiind proceduri la cererea creditorilor, nu din voinţa proprie", a declarat Paul Dieter Cîrlănaru, diretor general al CITR.

Studiul companiilor de impact publicat de CITR la finalul anului 2022 arată că 43% dintre companii amână decizia de a lua măsuri de revenire mai mult de 3 ani, consecinţa fiind creşterea disproporţionată a volumului datoriilor pentru a menţine activitatea. Amânarea diminuează însă şansele de redresare.

Anul trecut s-a înregistrat o creştere a numărului de proceduri de restructurare în zona de preinsolvenţă sau în afara insolvenţei prin aplicarea facilităţilor fiscale puse la dispoziţia companiilor. Această tendinţă a pieţei ne arată că antreprenorii au căutat măsuri punctuale de reducere a datoriilor.

"Cifrele actuale sunt un rezultat al măsurilor fiscale aplicate în ultima perioadă ca răspuns la dificultăţile economice şi se manifestă printr-o creştere a nivelului datoriilor globale în toate segmentele - public, privat şi casnic. Doar o inversare a acestui trend ar conduce la luarea unor măsuri de tratare activă a dificultăţilor prin care trec companiile de impact. Iar efectul se va vedea în sănătatea companiilor şi a economiei noastre". a concluzionat Paul-Dieter Cîrlănaru.

După doi ani de scăderi ale insolvenţelor la nivel global, cele mai recente cifre confirmă că acestea se intensifică în economiile lumii, având în vedere oprirea treptată a măsurilor temporare de sprijin din partea statelor, care, în cele mai multe cazuri, doar au amânat momentul insolvenţei. Cu cât soluţiile de salvare, de restructurare sunt accesate mai târziu, cu atât şansele de revenire scad.

Istoric vorbind, valurile semnificative de insolvenţe au venit cu un decalaj de câţiva ani faţă de momentele dificile din economie. De exemplu, după criza din 2008, vârful perioadei de insolvenţe a fost înregistrat în 2013-2015. Diferit faţă de atunci este că acum avem mecanisme noi de restructurare care pot eficientiza sau sprijini companiile în dificultate să îşi revină mult mai uşor.

Mediul de business poate beneficia de proceduri clare, eficiente, respectiv acordul de restructurare şi concordatul preventiv, în care au libertate de negociere cu creditorii şi de suspendarea executărilor silite, iar în acelaşi timp, creditorii companiilor pot beneficia de un grad mai mare de recuperare a creanţelor prin apelarea la aceste mecanisme de restructurare încă de la primele semne de dificultate.

CITR este o companie care activează în cadrul pieţei de insolvenţă şi restructurare din România încă din 2008. Cu o experienţă de peste 22 de ani pe piaţa insolvenţei şi peste 1100 de proiecte gestionate de-a lungul timpului, CITR administrează anual un patrimoniu de 1 miliard de euro şi distribuie anual peste 100 de milioane de euro creditorilor, în misiunea sa de a salva valoarea din companiile româneşti de impact. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9491
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.9485
USD
Azi 4.5463
Diferența -0.0082
Zi precendentă 4.5545
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 31-03-2023
EUR flag1 EUR = 4.9491 RON
USD flag1 USD = 4.5463 RON
GBP flag1 GBP = 5.6256 RON
CHF flag1 CHF = 4.9573 RON
AUD flag1 AUD = 3.0446 RON
DKK flag1 DKK = 0.6645 RON
CAD flag1 CAD = 3.3557 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0341 RON
NOK flag1 NOK = 0.4359 RON
SEK flag1 SEK = 0.4390 RON
XAU flag1 XAU = 289.4390 RON
Monede Crypto
1 BTC = 129563.46RON
1 ETH = 8355.01RON
1 LTC = 408.76RON
1 XRP = 2.42RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.98% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.85%
6 luni: 7.19%
12 luni: 7.55%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 12111.50 0.58%
BET-BK 2293.13 0.49%
BET-FI 50303.71 0.62%
BET-NG 919.25 1.76%
BET-TR 23561.08 0.58%
BET-TRN 23443.15 0.58%
BET-XT 1054.53 0.71%
BET-XT-TR 2038.83 0.71%
BET-XT-TRN 2029.30 0.71%
BETAeRO 882.87 0.05%
BETPlus 1809.07 0.52%
RTL 26906.35 0.20%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea

Mircea Coşea: China, între dorința și putința de a schimba ordinea mondială

După vizita președintelui Republicii...

Mircea Coșea
Care sunt marile pericole ale acestui an

Oamenii de afaceri prognozează o stagnare a economiei româneşti în 2023

Economia românească va stagna în acest an, în...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2023 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0