Orange România, amendată de ANPC cu 150.000 de lei

DCBusiness Team |
Data publicării:

ANPC a amendat Orange România cu 150.000 de lei şi a dispus încetarea practicii comerciale înşelătoare.

"Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a finalizat controlul de fond realizat la operatorul economic Orange Romania SA, ca parte a unei tematici naţionale de verificare a modului în care companiile de furnizare de servicii de telefonie mobilă şi comunicaţii respectă prevederile legale în vigoare, în domeniu. În urma cercetării documentelor solicitate operatorului economic, respectiv un punct de vedere aferent contractelor încheiate, ofertelor promoţionale, asigurării de bunuri, accesorii şi câte 10 contracte semnate de către consumatori, de furnizare servicii de telefonie mobile semnate începând cu luna februarie 2023, şi a deficienţelor constatate, echipele de control au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 150.000 lei şi au propus, ca măsură complementară, încetarea practicii comerciale înşelătoare, care a fost dispusă prin Ordinul Preşedintelui ANPC nr. 846/1.11.2023", se menţionează într-un comunicat al autorităţii.

Potrivit sursei citate, abaterile de la legislaţia în vigoare întâlnite în timpul acţiunii au fost: promovarea către public a preţurilor fără ca acestea să includă toate taxele, ceea ce contravine legislaţiei în vigoare; comercializarea unor accesorii în rate egale, cu avans zero, la care s-au constatat neconcordanţe de preţ între cel promovat şi cel calculat conform scadenţarului de rate; rezervarea de către operatorul economic a dreptului de a limita consumul Serviciilor de Date in Roaming SEE în conformitate cu prevederile art. 4 din Regulamentul nr. 2016/2286, după depăşirea acestei limite operatorul putând aplica o suprataxă, omiţându-se a se informa consumatorii care sunt prevederile articolului din regulamentul invocat (lipsa menţionării listei documentelor necesare consumatorului pentru deblocarea acestei situaţii, dat fiind că, în cazul în care consumatorul nu are acces la internet sau nu poate folosi calculatorul, acesta nu cunoaşte ce documente trebuie să prezinte); soluţionarea reclamaţiilor primite de la clienţi pentru serviciile Prepay în termen de 1.440 ore, ceea ce depăşeşte termenul legal de cercetare a reclamaţiilor, de 30 de zile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.092
Diferența 0.0030
Zi precendentă 5.089
USD
Azi 4.3235
Diferența 0.0095
Zi precendentă 4.314
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0920 RON
USD flag1 USD = 4.3235 RON
GBP flag1 GBP = 5.8401 RON
CHF flag1 CHF = 5.4794 RON
AUD flag1 AUD = 2.8989 RON
DKK flag1 DKK = 0.6818 RON
CAD flag1 CAD = 3.1599 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4305 RON
SEK flag1 SEK = 0.4717 RON
XAU flag1 XAU = 620.0806 RON
Monede Crypto
1 BTC = 378422.00RON
1 ETH = 12729.42RON
1 LTC = 338.98RON
1 XRP = 8.03RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24265.100.07%
BET-BK4799.230.06%
BET-EF1319.850.06%
BET-FI90901.72-0.52%
BET-NG1785.04-0.05%
BET-TR56822.940.07%
BET-TRN54889.530.07%
BET-XT2094.600.05%
BET-XT-TR4794.870.05%
BET-XT-TRN4644.320.05%
BETAeRO923.66-0.51%
BETPlus3526.790.06%
RTL54639.680.10%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel