Mongolia a deschis robinetul cu bani. A inaugurat ceva uriaș

Simona Haiduc |
Data publicării:
Ceremonia s-a desfășurat în Deșertul Gobi, la 150 kilometri de China
Ceremonia s-a desfășurat în Deșertul Gobi, la 150 kilometri de China

Discuțiile au durat ani de zile, cu pauze lungi, cu dispute aprinse, cu tensiuni. Iar multe dintre ele au vizat banii. 

Lucrările de extracție într-o uriașă mină de cupru din Mongolia, aparținând gigantului anglo-australian Rio Tinto, au demarat luni, după mai mulți ani de dispute în jurul proiectului, a anunțat agenția de presă a țării asiatice. 

Mina Oyu Tolgoi ("Turquoise Hill"), situată în mijlocul deșertului Gobi și la mai puțin de 150 de kilometri de China, este considerată unul dintre cele mai mari zăcăminte de cupru cunoscute din lume.

Exploatarea, programată inițial să intre în funcțiune în 2013, a fost subiectul unei ample controverse legată de finanțarea proiectului, împărțirea profiturilor și impactul asupra mediului. De asemenea, gigantul minier Rio Tinto a avut de suferit din cauza creșterii sentimentului naționalist în rândul populației mongole, îngrijorată de ascensiunea firmelor străine în țara lor. După ani de întârzieri, exploatarea minieră a început oficial luni, la o adâncime de 1.300 de metri, a anunțat agenția de presă Montsame.

Peste șase milioane de mașini electrice pe an

Evenimentul a fost marcat printr-o ceremonie la care au participat premierul mongol, Luvsannamsrai Oyun-Erdene, și șeful Rio Tinto, Jakob Stausholm. "Când Oyu Tolgoi va funcționa la capacitate maximă, (situl) va furniza suficient cupru pentru a produce peste 6 milioane de mașini electrice pe an", a declarat Jakob Stausholm, citat de Montsame.

Șantierul ar trebui să reprezinte o importantă mană financiară pentru Mongolia și să reprezinte peste 30% din produsul său intern brut (PIB), potrivit promotorilor proiectului semnat în 2009. Oyu Tolgoi este deja dezvoltat în aer liber, dar Rio Tinto susține că 80% din bogăția sitului se află în rezervele sale subterane.

După o luptă îndelungată, Rio Tinto și Mongolia au ajuns în cele din urmă la un acord în 2015, deschizând calea exploatării și a unor noi lucrări subterane, care fuseseră amânate. Grupul anglo-australian Rio Tinto deține, prin intermediul Turquoise Hill, 66% din compania Oyu Tolgoi care gestionează mina, în timp ce restul de 34% este deținut de guvernul mongol.

Citește și Pământuri rare. Norvegia anunță descoperirea unui zăcământ substanțial

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0861
Diferența 0.0010
Zi precendentă 5.0851
USD
Azi 4.4167
Diferența 0.0220
Zi precendentă 4.3947
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0861 RON
USD flag1 USD = 4.4167 RON
GBP flag1 GBP = 5.7988 RON
CHF flag1 CHF = 5.4698 RON
AUD flag1 AUD = 2.8921 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1449 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0286 RON
NOK flag1 NOK = 0.4365 RON
SEK flag1 SEK = 0.4646 RON
XAU flag1 XAU = 567.6303 RON
Monede Crypto
1 BTC = 475719.05RON
1 ETH = 16345.41RON
1 LTC = 405.10RON
1 XRP = 10.60RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22623.260.47%
BET-BK4375.190.39%
BET-EF1238.480.47%
BET-FI80001.12-0.39%
BET-NG1704.640.63%
BET-TR52538.120.53%
BET-TRN50793.500.52%
BET-XT1943.060.40%
BET-XT-TR4419.500.45%
BET-XT-TRN4283.550.45%
BETAeRO948.59-0.42%
BETPlus3296.390.46%
RTL50746.390.47%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel