Ministerul Economiei, veşti bune pentru femeile antreprenor, de 1 Martie

429916446_716869750620574_344415411508543755_n_84463900
Veşti bune pentru femeile antreprenor, chiar de 1 Martie, de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

De mărțișor, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului aduce vești bune despre „Femeia Antreprenor”. Mai exact, instituția noastră pregătește o nouă ediție a programului care încurajează doamnele să își creeze propriile destine în lumea afacerilor, prin acordarea de finanțări nerambursabile, de la bugetul de stat, transmite instituţia printr-un mesaj publicat pe reţelele de socializare.

Primul pas a fost îndeplinit, transmite MEAT: procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis se află în consultare publică. La fel ca în cazul ediției precedente, vor fi oferite granturi în valoare maximă de 200.000 lei/IMM. Finanțarea poate susține proiecte variate, inclusiv achiziționarea de echipamente tehnologice, investiții în spații de lucru sau chiar promovarea afacerii tale.

"Mai mult, ediția din acest an a programului Femeia Antreprenor aduce noutăți actualizarea criteriilor privind evaluarea cererilor de finanțare. Proiectele câștigătoare vor fi selectate în funcție de punctajul obținut, în ordine descrescătoare, pe baza grilei stabilite prin procedură. Însă, părerea ta contează! Ai posibilitatea să contribui la modelarea acestui program", se arată în mesajul transmis de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Opiniile și propunerile privind procedura și grila de punctaj sunt așteptate până marți, 12 martie, la adresa [email protected]. Documentele pot fi consultate aici: https://shorturl.at/lxzWX 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close