Măsuri pentru accelerarea implementării proiectelor finanțate din fonduri europene

DCBusiness Team / 25 mai 2023, 09:39
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Au fost stabilite, în Guvern, noi măsuri pentru accelerarea implementării proiectelor finanțate din fonduri europene.

Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, o ordonanță de urgență prin care se introduc noi reglementări în domeniul proiectelor finanțate din fonduri europene, pentru a atrage cele 5 miliarde de euro ce mai pot fi atrase din perioada de programare 2014-2020, dar si pentru a asigura accesul rapid, facil și transparent la fondurile Politicii de Coeziune aferente perioadei 2021-2027, în valoare de 46 miliarde de euro.

"Continuăm eforturile pentru a ne asigura că România beneficiază de întregul buget aferent perioadei 2014 – 2020 pus la dispoziție prin politica de coeziune pentru a duce la bun sfârșit proiectele de infrastructură, care reprezintă o prioritate strategică pentru România. În acest sens, am adoptat astăzi noi reglementări care să răspundă situațiilor identificate în cursul procesului de implementare a proiectelor, astfel încât să eliminăm riscul întârzierii acestora și să ne asigurăm că cele 5 miliarde de euro pe care le mai avem la dispoziție sunt folosite pentru a îmbunătăți condițiile de viață ale românilor și pentru a sprijini economia, cu accent pe specializare inteligentă, cercetare și inovare.

De asemenea, pentru perioada 2021 – 2027 avem perspectiva unor investiții de 46 miliarde de euro prin politica de coeziune și este obligatoriu ca reglementările aplicabile să susțină obiectivele prioritare stabilite în programele aferente acestei perioade și să asigure acces facil și transparent la fonduri", a declarat ministrul Marcel Boloş.

 

Principalele prevederi ale ordonanței adoptate astăzi vizează:

 

Ajustarea prețurilor la proiectele de investiții în concordanță cu evoluția prețului la materiale și utilități, pentru a elimina blocajele în implementare, prin raportare la indici anuali publicați de INS și de creșterea costului în construcții estimată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză.

De asemenea, pentru majorarea valorii eligibile a cheltuielilor unui proiect, beneficiarul fondurilor externe nerambursabile trebuie să utilizeze cel puțin 50% din valoarea eligibilă alocată prin contractul de finanțare;

Reglementarea problemelor de proprietate publică în special pentru administratorii care dețin terenuri proprietatea statului pentru a permite autorităților publice locale să implementeze proiecte cu impact asupra calității vieții oamenilor precum cele de regenerare și mobilitate urbană.

 

În prezent, trecerea imobilelor din proprietatea statului în administrarea beneficiarilor este un proces greoi, care poate avea o durată de până la 12 luni, iar prevederile adoptate astăzi asigură diminuarea timpului necesar acestor proceduri și accelerarea implementării proiectelor.

Era necesară stabilirea cadrului legal prin care imobilele proprietate a statului, trec în administrarea temporară a autorităților locale beneficiare de proiecte finanțate prin fonduri externe nerambrusabile, în vederea diminuării timpului necesar acestor proceduri si a accelerării procesului de accesare și implementare proiectelor.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9696
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9696
USD
Azi 4.6562
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.6562
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 02-06-2023
EUR flag1 EUR = 4.9696 RON
USD flag1 USD = 4.6562 RON
GBP flag1 GBP = 5.7565 RON
CHF flag1 CHF = 5.1125 RON
AUD flag1 AUD = 3.0176 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.4138 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0333 RON
NOK flag1 NOK = 0.4134 RON
SEK flag1 SEK = 0.4255 RON
XAU flag1 XAU = 293.0418 RON
Monede Crypto
1 BTC = 126251.56RON
1 ETH = 8808.60RON
1 LTC = 441.45RON
1 XRP = 2.40RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.98% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.55%
6 luni: 6.65%
12 luni: 6.84%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 12195.69 -0.28%
BET-BK 2326.19 -0.18%
BET-FI 50927.45 -0.08%
BET-NG 938.67 -0.52%
BET-TR 24231.32 -0.29%
BET-TRN 24067.27 -0.29%
BET-XT 1066.15 -0.25%
BET-XT-TR 2099.55 -0.26%
BET-XT-TRN 2086.47 -0.25%
BETAeRO 883.11 0.72%
BETPlus 1817.90 -0.24%
RTL 27039.86 -0.08%

Opinii

Inteligența Artificială poade deveni la fel de periculoasă ca un război nuclear
Profesorul de economie, Mircea Coșea

Greva profesorilor. Mircea Coșea: Este scularea din adormire a unei categorii a populației

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit...

Despre profesori și guvernanți

Comunicate de presa

La munte sau la mare, oriunde, dar nu în oraș

În minivacanța de Rusalii, românii preferă destinațiile turistice din țară

Care sunt tarifele practicate, în aceste zile,...

Rabla. Foto: Pexels.com
Este vorba de instlarea unor dispozitive

Modificarea lansării Programului Protecția speciilor de faună sălbatică

Administrația Fondului pentru Mediu anunță...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2023 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1