Litigiul Roșia Montană: Cum s-a ajuns la această situație. Profesorul Mircea Coșea are o ipoteză

Vlad Roibu |
Data actualizării: | Data publicării:
Aur / sursa foto: Freepik.com / @ Rhjphotoandilustration
Aur / sursa foto: Freepik.com / @ Rhjphotoandilustration

Scandalul legat de Roșia Montană este notoriu deja de peste 10 ani de zile, timp în care Guvernul a blocat dreptul de exploatare a companiei canadiene Gabriel Resources, iar drept urmare compania minieră a acționat în instanță statul român. Un proces îndelungat care pare să se termine favorabil, dar nu pentru noi.

Culmea este că, în ciuda acestei situații nefaste, tot poporul român va urma să plătească despăgubirile în valoare de cel puțin două miliarde de dolari. Touși, la întrebarea ”Cum s-a ajuns la această situațe?” tot nu există un răspuns elocvent.

Profesorul de economie Mircea Coșea are câteva bănuieli în acest sens pe care le-a expus sâmbătă într-o intervenție pe postul de televiziune Antena 3:

”România este un stat caracterizat prin mediocritate, nu suntem nici buni, nici răi. Avem o creștere economică, dar nu apărem cu ceva ca fiind excepțional. În această mediocritate se înscrie și conducerea politicii economice din România din 1990 și până acum, mai ales cu o anumită tentă după 2000, când politizarea a fost la ordinea zilei. Au intrat în sistemele de decizie economică oameni care nu aveau pregătirea necesară și care nu cunoșteau ceva, anume disciplina riscului.”

Profesorul Mircea Coșea este de părere că tocmai aceste lacune ale oamenilor politici se află și la rădăcina problemei pe care o vedem în cazul Roșia Montană. Pe scurt, spune el, suntem constrânși de lipsa de experiență în negocieri de asemenea proporții.

”Cei care au intrat în astfel de afaceri cu oameni foarte bine puși la punct, versați în afaceri de talie mondială, nu aveau calibrul ca să lucreze cu ei. Am făcut acum un colectiv ca să rezolve ce? Este prea târziu. De ce nu s-a făcut asta de dinainte? Pentru că nu se cunoștea ceea ce înseamnă să intri într-o relație de mari proporții. Noi suntem într-o lume provincială din punctul de vedere al marelui business. Astfel, noi pierdem întotdeauna niște lucruri pe care ar trebui să le câștigăm.

Avem pierderi la CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului) despre care nu discutăm, sunt pierderi zilnice pe care le plătim din bugetul țării, adică tot noi. La Roșia Montană este discutată doar problema aurului, acolo sunt pământuri rare, am fi avut o competiție extraordinară între China și România dar s-a dus, am terminat cu asta. (...)  Nu sunt de acord cu poziția care s-a luat acum de domnul prim-ministru și alți consilieri și anume – plătim și asta e -, în condițiile actuale chiar si dacă pierdem un leu e păcat, pentru că acel leu poate să meargă acolo unde este nevoie, la pensii sau oriunde altundeva”, a conchis Mircea Coșea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0891
Diferența 0.0002
Zi precendentă 5.0889
USD
Azi 4.4184
Diferența 0.0042
Zi precendentă 4.4142
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0891 RON
USD flag1 USD = 4.4184 RON
GBP flag1 GBP = 5.7709 RON
CHF flag1 CHF = 5.4845 RON
AUD flag1 AUD = 2.8428 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1354 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0282 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4611 RON
XAU flag1 XAU = 573.6697 RON
Monede Crypto
1 BTC = 373640.54RON
1 ETH = 12148.39RON
1 LTC = 367.35RON
1 XRP = 8.61RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22619.07-2.24%
BET-BK4396.80-2.32%
BET-EF1239.12-2.19%
BET-FI88044.58-2.00%
BET-NG1678.11-2.45%
BET-TR52739.30-2.24%
BET-TRN50967.24-2.24%
BET-XT1959.78-2.25%
BET-XT-TR4471.49-2.25%
BET-XT-TRN4332.56-2.25%
BETAeRO927.95-1.56%
BETPlus3296.34-2.20%
RTL50940.08-2.23%

Opinii

O femeie se uită nemulțumită la telefonul său / Foto: Freepik
Adrian Negrescu

Ce riscuri anunță Adrian Negrescu pentru piața carburanților

Adrian Negrescu avertizează că strategia...

Ghișeu / Foto: Arhivă

Mircea Coșea: „Funcționarii nu servesc cetățeanul, ci sistemul”

Profesorul Mircea Coșea afirmă că România se...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel