Pensiile vizate de penalizarea de 85% în cazul cumulului pensie-salariu

pensionar-pensionara-pensie-calcul-pensiilor_20707500
Pensionară / Foto: Freepik
Explicaţii din partea purtătorului de cuvânt al Guvernului privind pensiile cărora li se va aplica o penalizare de 85% în cazul cumulului pensie-salariu.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a precizat că măsura privind interdicţia cumulului pensiei cu salariul la stat, care urmează să prevadă o penalizare cu un procent de 85% din pensie, se va aplica doar în ipoteza pensiilor necontributive.

"În privinţa cumulului pensie-salariu, din start aş vrea să subliniez că vorbim de penalizare cu 85% din pensie, a acestui cumul, doar în ipoteza pensiilor necontributive.

Citiţi şi: Urmează reforma pensiilor militare. Mesaj din coaliţie: Şi acolo există vârsta de pensionare mult mai redusă şi pensii mult mai mari

Pensiile contributive nu sunt afectate cu nimic de această prevedere. Şi acest proiect de lege urmează să fie finalizat rapid, pentru că şi el trebuie trimis spre avizare la CSM, şi dorinţa este ca săptămâna viitoare proiectul, sigur, tot în ipoteza avizului CSM, fie să intre într-o procedură parlamentară rapidă, fie să fie cuplat cu angajarea răspunderii pentru pensiile magistraţilor, desigur, sub rezerva avizului CSM pentru acel proiect de lege ", a declarat Ioana Dogioiu. joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close