FOTO. Târgurile de Crăciun din Bucureşti cu plusuri şi minusuri. Ce surprize le rezervă vizitatorilor

Vlad Roibu |
Data actualizării: | Data publicării:
Târgul de Crăciun
EXCLUSIV
Târgul de Crăciun

Ca în fiecare an, atmosfera de Crăciun vine în întâmpinarea oamenilor încă din primele zile ale lui decembrie. Pentru că este luna cadourilor, sigur că târgul de Crăciun reprezintă un punct de interes pentru toți. Însă nu doar cumpărăturile sunt atracția principală aici dar și atmosfera feerică. Ce este ”de basm” în cele trei mari astfel de târguri din Capitală vom vedea în cele ce urmează.

Fiind cele mai aglomerate, Târgul de Crăciun București din Piața Constituției, West Side Christmas Market din Sectorul 6 și Laminor Winter Wonderland din Sectorul 3, sunt cele pe care le-am luat la pas, dând cu ochii peste diferitele obiecte de artizanat, bucatele alese sau alte produse pe care aceste locuri le oferă vizitatorilor.

Deși prima zăpadă din această iarnă nu a durat foarte mult și s-a transformat repede în noroi, oamenii par să fi căpătat suficient entuziasm încât să dea iama la roata panoramică din dreptul Palatului Parlamentului, la vinul fiert, la pomana porcului și la ... palmieri. 

 

Laminor Winter Wonderland (Sector 3)

 

O minune, ar putea spune unii, despre apariția arbuștilor exotici din hala Laminor, renovată recent pe bani grei. Însă realitatea este că acest loc are, în momentul de față, un rol dublu, seră pentru arbuștii tropicali și loc de întâlnire cu Moș Crăciun.

Metroul lasă vagoane pline de oameni în stația Republica, toți merg țintiți în direcția halei de aproape 60.000 metri pătrați. Târgul este împărțit în două secțiuni, o parte exterioară, unde se găsește patinoarul și toate business-urile cu mâncare gătită la foc, pentru că, așa cum arată ISU, nu există o autorizație de securitate la incendiu a halei, și spațiul interior, unde vizitatorii se pot bucura de temperatura decentă dar și de multe altele pe care nu le poți găsi în celelalte târguri.

Una dintre surprizele plăcute de la Târgul de Crăciun din Sectorul 3 este scena dedicată pieselor de teatru, unde am avut plăcerea să surprind câteva momente dintr-o reprezentație a studenților de la UNATC și pe care le puteți vedea în fiecare weekend, aici găsiți programul complet al târgului.

Pentru o comparație a prețurilor, am luat ca etalon preparatul tradițional de sezon, cozonacul. Deși poate părea mult, în comparație cu celelalte târguri din oraș, nu este. 100 de grame din prețiosul desert este 7 lei iar un cozonac întreg costă 65 lei. Surpriza culinară nu se oprește aici pentru că Laminor Winter Wonderland este singurul târg de Crăciun din Capitală unde se poate mânca alt preparat, la fel de consacrat, anume micul. În celelalte târguri din Capitală răspunsul bucătarilor la solicitarea mea a fost că ”Îi găsești la orice cârciumă” sau ”nu ne-a mai dat voie să facem mici”.

 

Târgul de Crăciun București (Piața Constituției)

 

Pe scurt, un loc privilegiat și cosmopolit, cu prețuri pe măsură. Un lucru previzibil este, de asemenea, faptul că mi-au trecut pe la urechi cel puțin cinci limbi străine, având în vedere amplasamentul acestui târg de Crăciun.

Un preț acceptabil, așa cum îl găsim mai peste tot, îl are vinul fiert cu scorțișoară, undeva între 10 – 12 lei. În rest, prețurile din acest târg sunt adaptate buzunarelor turiștilor, un cozonac întreg poate fi cumpărat cu 75 lei, turta dulce 30 lei, o tură în roata panoramică, cu priveliște directă la geamurile Casei Poporului, 25 lei.

Totuși, vorbind în mod specific de bunătăți aici găsim din cele mai variate, din toate părțile Europei, cannoli, jamon iberic, pleșcăviăță și altele.

Comparativ, acesta este cel mai mic târg din cele trei dar este destul de pestriț și diversificat, bradul de Crăciun este înalt de 30 metri, mai mare ca în cele două târguri dar nu este la fel de bogat împodobit precum cel din Hala Laminor.

 

West Side Christmas Market (Sector 6)

 

Târgul de Crăciun din Sectorul 6 este situat pe baza lacului din parcul Drumul Taberei, un loc destul de restrâns pentru miile de oameni care îl colindă dintr-o parte în alta. Deși este cel mai bogat luminat dintre toate, piesa de rezistență nu surprinde cu nimic, bradului îi lipsește tocmai steaua din vârf.

Dacă vizitați acest târg veți avea totuși parte de prețuri mai echilibrate decât în centru. O tură în roata panoramică este de 20 lei, vinul 10 lei iar prețul unui cozonac este de 60 lei. Un alt avantaj important pentru acest loc sunt concertele desfășurate aici zilnic începând cu ora 19.00. Copiii se pot bucura nu doar de prezența artiștilor dar printre diferitele atracții se găsesc și montagnes russes-uri cu ochelari VR.

Târgul de la Piața Parlamentului se închide mai devreme, pe 26 decembrie, cel din Sectorul 6 cât și cel din Hala Laminor se închid după 1 ianuarie, suficient pentru Bucureștenii care vor să profite mai mult de spiritul sărbătorilor de iarnă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.97
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.969
USD
Azi 4.5781
Diferența -0.0004
Zi precendentă 4.5785
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 27-07-2024
EUR flag1 EUR = 4.9700 RON
USD flag1 USD = 4.5781 RON
GBP flag1 GBP = 5.8914 RON
CHF flag1 CHF = 5.1865 RON
AUD flag1 AUD = 3.0027 RON
DKK flag1 DKK = 0.6660 RON
CAD flag1 CAD = 3.3139 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0297 RON
NOK flag1 NOK = 0.4154 RON
SEK flag1 SEK = 0.4235 RON
XAU flag1 XAU = 349.3503 RON
Monede Crypto
1 BTC = 310214.94RON
1 ETH = 14908.77RON
1 LTC = 326.10RON
1 XRP = 2.73RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.86% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.80%
6 luni: 5.85%
12 luni: 5.90%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18562.570.62%
BET-BK3451.260.29%
BET-EF1000.000.00%
BET-FI60522.910.44%
BET-NG1324.700.60%
BET-TR40567.250.64%
BET-TRN39460.390.64%
BET-XT1582.580.60%
BET-XT-TR3406.050.63%
BET-XT-TRN3319.700.63%
BETAeRO1041.04-0.45%
BETPlus2742.330.56%
RTL40817.270.65%

Opinii

Preț halucinant ca să îți pui prosopul pe plajă

200 de lei ca să stai cu prosopul pe plajă. Românul, mai tare ca francezul de la Saint Tropez

Litoralul românesc continuă să ne surprindă...

Tren deraiat / Foto: Replica Online

Călătoriile cu trenul au devenit sport extrem în România

Căile Ferate din România se mai țin în doar...

Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel