Emerging Europe Awards: Grupul GRAMPET - Grup Feroviar Român este Campionul Regional al Anului 2019

Mara Ivan |
Data publicării:
Moment emoționant
Moment emoționant

Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român a fost desemnat Campionul Regional al Anului la Premiile Emerging Europe decernate la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul central al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) din Londra. Recunoașterea internațională coincide cu aniversarea a 20 de ani de la înființarea primei multinaționale cu capital românesc.

Ediția din acest an a Premiilor Emerging Europe a atras nominalizări din 23 de ţări emergente - Albania, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Bosnia & Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Georgia, Ungaria, Kosovo, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Muntenegru, Republica Macedonia de Nord, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ucraina.

„Sunt mândru să aduc acest premiu la București, la aniversarea a 20 de ani de la înființarea Grupului GRAMPET”, spune președintele și fondatorul Gruia Stoica. „Am concurat la categoria Regional Champion of the Year alături de unele dintre cele mai puternice companii cu prezență regională. Am convingerea că juriul a avut o sarcină dificilă”.

Juriul desemnat de Emerging Europe a inclus, în acest an, profesionişti de talie internaţională și experiență recunoscută în diverse industrii, precum firme de consultanță Big4, fonduri de investiții, instituții financiare și de cercetare, companii imobiliare şi de tehnologie, organizații profesionale și camere de comerț, reprezentanți guvernamentali.

„Decizia finală a juriului recunoaște eforturile prin care am construit prima multinaţională cu capital românesc și cel mai mare operator privat de transport feroviar de marfă și logistică din Europa emergentă. Succesul nu este o întâmplare. Este nevoie de tenacitate, muncă grea, învățare din greșeli și putere de a te ridica, atunci când cazi. Atât eu, cât și echipa mea am trecut prin toate aceste etape, însă acest premiu ne obligă și ne încurajează să continuăm călătoria. Este o dovadă în plus că România are un potențial antreprenorial enorm și am speranța că am arătat încă o dată copiilor noștri că se poate”.

Grupul GRAMPET este prezent în 10 țări europene şi analizează intrarea pe alte șapte piețe europene (hartă ataşată). Este prima companie europeană care a aderat la Asociația Middle Corridor - Ruta de Transport Internațional Trans-Caspică, asumându-și un angajament ferm față de această alianță strategică ce creează o nouă rută între China și Uniunea Europeană.

Ediția din acest an a Premiilor Emerging Europe a fost susținută, printre alții, de compania de consultanță PwC - Partener strategic, GE Power - Partener Landmark și BERD - partener instituțional. Ceremonia de premiere a fost prezentată de Kasia Madera, prezentator BBC World News. Samuel Burke, corespondent Business & Technology - CNN Business, a moderat sesiunea dedicată inovației și creșterii sustenabile a Europei emergente, printr-un efort comun public-privat.

Citește și Mutare spectaculoasă pentru un mare grup din România. S-a semnat

Evenimentul a atras participanţi de marcă din toate ţările Europei emergente – reprezentanți ai mediului de afaceri, cu precădere din partea companiilor nominalizate, oficiali ai instituțiilor financiare internaționale, precum și oficiali din mediul politic și diplomatic. De menționat participarea unor personalități precum Kristalina Georgieva, CEO Banca Mondială, și Alexis Tsipras, Premierul Greciei. Detaliile și lista câștigătorilor sunt disponibile în comunicatul post-eveniment.

Despre Premiile Emerging Europe

Conferința & Premiile Emerging Europe reprezintă o inițiativă dedicată celor mai dinamice companii din țările emergente europene. Categoriile de premii au în vedere realizările companiilor în raport cu 3 criterii - creșterea gradului de conștientizare, dezvoltarea socială și creșterea economică.

Există 16 categorii de premii, dintre care 12 sunt desemnate de un juriu format din profesionşti cu experienţă internaţională, care cunosc categoriile respective foarte bine. Două premii sunt desemnate de către Consiliul Emerging Europe și încă două sunt alese în baza analizei și cercetărilor realizate de platforma Emerging Europe. Ediţia din acest an a atras companii din 23 de țări. Un număr de 120 de companii și organizații au fost oficial nominalizate pentru cele 12 categorii.

Grupul GRAMPET a concurat alături de alte 9 finaliste la categoria Campionul Regional al Anului (categorie deschisă companiilor care și-au consolidat operațiunile și/ sau s-au extins în țările din Europa emergentă în mod organic sau prin achiziții). 

Conferința și premiile au avut loc pe 27-28 iunie, la Londra. Agenda a inclus întâlniri și prezentări la sediul BERD, precum și o recepție la sediul Parlamentului britanic - Palatul Westminster. Alte detalii aici.

Despre Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român

Înfiinţat în urmă cu aproape 20 de ani, GRAMPET este prima multinațională fondată în România și cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din Europa de Sud-Est. Structura sa de companii acoperă în mod strategic întregul lanţ de soluții și produse de transport feroviar, oferind clienţilor săi o experienţă integrată la cel mai înalt nivel de competență: servicii de transport feroviar marfă, construcţii, reparaţii şi modernizarea materialului rulant, producția de piese de schimb, închiriere de material rulant, transbordarea mărfurilor, servicii logistice, precum și soluţii inovatoare de IT pentru operatorii feroviari.

Având drept obiectiv declarat conectarea Oceanului Atlantic, prin Marea Nordului, la Oceanul Pacific, prin Marea Chinei de Sud, Grupul GRAMPET este unul dintre liderii industriei în dezvoltarea coridoarelor de transport ce conectează Europa şi Asia.

Compania sa fanion - Grup Feroviar Român (GFR), este cel mai mare operator privat feroviar din România. În prezent, peste 20% din trafic este internaţional, GFR oferind clienţilor săi soluții logistice complexe. GFR este membră a tuturor organizaţiilor internaţionale reprezentative și are acorduri de colaborare atât cu operatorii feroviari de stat (BDZ Cargo, UZ, CFM, PKP Cargo, ZK, RCH, HZ Cargo, ZBIH), cât și cu operatorii feroviari privaţi din Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Austria și Germania.

Prin intermediul fabricilor Reva Simeria, Electroputere VFU Paşcani, Reloc Craiova și Electroputere VFU Craiova, Grupul GRAMPET acoperă o cotă importantă din piața reparatorie de material rulant din România.

În paralel, grupul desfăşoară o activitate intensă de cercetare şi dezvoltare de soluţii tehnice menite să ofere clienţilor o experienţă transparentă şi în timp real a serviciilor la care au acces. În 2017, GFR a lansat portalul E-CLIENT GFR, o premieră pentru România și sud-estul Europei, care facilitează gestionarea relației clasice cărăuș - companie-client, de la postarea unei cereri de ofertă până la facturarea serviciului prestat, trecând prin etape esențiale precum comandarea vagoanelor goale, întocmirea contractelor de transport, accesul neîngrădit la informații privind evoluția proceselor, atenționarea inteligentă a decidenților și transmiterea de rapoarte automate.

Mai multe informații puteți accesa pe pagina oficială de internet – https://grampet.ro/.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6687
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.6625
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 300788.93RON
1 ETH = 14370.87RON
1 LTC = 380.08RON
1 XRP = 2.35RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16838.36 -0.26%
BET-BK 3096.27 -0.44%
BET-FI 59897.97 -0.98%
BET-NG 1205.13 -0.11%
BET-TR 34937.55 -0.26%
BET-TRN 34132.28 -0.26%
BET-XT 1434.84 -0.36%
BET-XT-TR 2943.66 -0.36%
BET-XT-TRN 2880.64 -0.36%
BETAeRO 1055.29 -0.86%
BETPlus 2488.64 -0.26%
RTL 36979.69 -0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel