Cu ochii în farfuriile miliardarilor. Ce mănâncă bogații lumii

Simona Haiduc / 22 iun 2019 / 18:05
Mâncare
Mâncare

Directorul executiv al rețelei de socializare Twitter, Jack Darcey, (locul 343 în topul Forbes) declara, recent, că se cam înfometează, preferând să mănânce o singură dată pe zi. Prin 2012, el recunoștea că, zilnic savurează la prânz două ouă fierte cu sos de soia. O perioadă a fost vegetarian, după care a optat în favoarea dietei paleo, adică se hrănea cu mâncare neprelucrată. De fapt, ce mănâncă miliardarii lumii?

Richard Branson (4,1 miliarde dolari, locul 478 în topul Forbes)

Fondatorul Virgin Group, Richarad Branson, bea zilnic circa 20 de căni de ceai. La micul dejun, miliardarul mănâncă salată și musli, iar uneori își permite somon.

Jeff Bezos (131 miliarde, locul 1 în topul Forbes)

Dimineața, la micul dejun, omul de afaceri care a înființat Amazon, Jeff Bezos, preferă ”mâncare sănătoasă”, fără semipreparate grase. Totuși, preferințele gastronomice ale miliardarului au surprins în repetate rânduri. La o întâlnire de afaceri, spre exemplu, Bezos a comandat caracatiță cu cartofi, bacon, iaurt din usturoi verde și ou poșat.

Mark Cuban (4,1 miliarde dolari, locul 487)

Înainte de a pleca spre birou, miliardarul Mark Cuban bea o cană de cafea cu biscuiți marca Alyssa's Cookies cu un conținut ridicat de proteine și puțin carbohidrați. De altfel, omul de afaceri a îndrăgit într-atât acești biscuiți, încât a investit în compania care îi produce.

Citește și La un pas de moarte! Ce a pățit miliardarul Richard Branson

Bill Gates (peste 100 de miliarde de dolari, locul 2)

Fondatorul Microsoft, Bill Gates, nu este un fan al alimentației sănătoase. Zilnic, consumă cam trei-patru doze de Coca-Cola dietetică. ”Dacă luați masa cu Bill, cu siguranță veți manca cheeseburger. Va trimite cu siguranță pe cineva să aducă de la McDonalds. Cred că Melinda nu-i permite să mănânce acasă”, spune directorul executiv al Gates Foundation, Joe Cerrell.

Elon Musk (22,3 miliarde, locul 40)

Directorul general al companiei SpaceX își începe ziua cu un baton Mars. Nici prânzul nu se bucură de prea mare atenție din partea omului de afaceri. Singura masă care îl preocupă de Musk este cina, petrecută, de regulă, în compania unor întreprizători. Îi place bucătăria franțuzească și barbeque.

Mark Zuckerberg (62,3 miliarde, locul 8)

În 2011, directorul general al Facebook și-a propus să consume exclus carnea animalelor ucise de el. Invitat la masă, Jack Dorcey a fost servit cu friptură de capră, recent împușcată de Zuckerbeg. Fondatorul Twitter relata, ulterior, că s-a mulțumit doar cu garnitura și salata, carnea fiind rece.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.7274
Diferența 0.0058
Zi precendentă 4.7216
USD
Azi 4.2656
Diferența 0.0418
Zi precendentă 4.2238
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 18-08-2019
EUR flag1 EUR = 4.7274 RON
USD flag1 USD = 4.2656 RON
GBP flag1 GBP = 5.1830 RON
CHF flag1 CHF = 4.3506 RON
AUD flag1 AUD = 2.8909 RON
DKK flag1 DKK = 0.6338 RON
CAD flag1 CAD = 3.2083 RON
HUF flag1 HUF = 0.0146 RON
JPY flag1 JPY = 0.0401 RON
NOK flag1 NOK = 0.4744 RON
SEK flag1 SEK = 0.4409 RON
XAU flag1 XAU = 207.0308 RON
Monede Crypto
1 BTC = 43403.59RON
1 ETH = 790.71RON
1 LTC = 311.56RON
1 XRP = 1.14RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 2.63% p.a.
ROBOR:
3 luni: 3.09%
6 luni: 3.18%
12 luni: 3.28%
EURIBOR:
3 luni: -0.3100%
6 luni: -0.2300%
12 luni: -0.1120%
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 9035.27 -0.19%
BET-BK 1682.37 -0.41%
BET-FI 40121.16 -0.49%
BET-NG 726.75 -0.20%
BET-TR 14460.21 -0.19%
BET-XT 816.94 -0.29%
BET-XT-TR 1315.25 -0.29%
BETPlus 1349.89 -0.20%
RTL 18839.08 -0.11%

Opinii

Mugur Isărescu spune că trebuie găsită o soluție

Guvernatorul BNR: Este puşcărie curată pentru un bancher

Băncile au bani, însă nu pot...

Amnistia fiscală poate genera neînțelegeri

Care sunt riscurile amnistiei fiscale. Ce spun analiștii

Amnistia fiscală este un act normativ...

Numărul locurilor de muncă vacante au ajuns la 1,93 milioane

Comunicate de presa

Călin Rangu

Călin Rangu, numit pentru un nou mandat la conducerea ISF

Astazi 7 august 2019 Consiliul ASF a numit...

Maarten Deboo
Bucureștenii pot gusta din bucătăria țărilor asiatice
Meduza
Meduza
Meduza
Meduza
Meduza
Meduza
Meduza
Meduza
Meduza
Meduza
Meduza
Meduza
Meduza
Meduza
Meduza
Meduza
Meduza
Meduza
Meduza
Meduza
Meduza
Meduza
Meduza
Meduza
Meduza
Meduza

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2019 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
business.n-nxt.26