De ce nu mai iau românii credite imobiliare

wallet_1013789_960_720_44040000
Valoarea creditelor pentru consum acordate populației a crescut cu 382,2 milioane lei în ultimul trimestru, în timp de creditele pentru locuințe au înregistrat o ușoară scădere.

Creditele pentru consum acordate populației au ajuns la 5,7mld lei la sfârșitul lui iunie 2018, în comparație cu 5,3 mld lei, după primele trei luni, anunță BNR în buletinul statistic pe luna octombrie.

În schimb, creditele pentru locuințe au înregistrat o ușoară scădere,în aceeași perioadă, 129,7 milioane lei, la 129,5 milioane lei.

“Cererea pentru locuințe a fost foarte mare, în ultimii ani, așa încât creditul pentru locuințe a fost cel care a susținut piața creditului intern, în ultimul an și jumătate. În prezent, asistăm la o reechilibrare a pieței, dar nu cred că va fi o tendință pe termen lung”, ne-a declarat analistul financiar Aurelian Dochia. 

În ceea ce privește avansul creditelor de consum, s-a înregistrat atât la nivelul creditelor în lei, de la 5 mld lei la 5,4 mld lei, cât și în valută - de la 314,5 milioane lei, la 323,3 milioane lei.

Valoarea totală a creditelor acordate populației a ajuns la 6,7 mld lei, în primul semestru, în creștere comparativ cu primele trei luni ale anului curent, când totalizau 6,3 mld lei.

Actualitate Vezi toate articolele
x close