Inter IKEA, proprietarul şi francizorul mărcii IKEA în 63 de ţări, va disponibiliza 850 de angajaţi în cadrul unui program de reducere a costurilor, pe fondul scăderii cheltuielilor consumatorilor dar şi al iniţiativelor retailerului de mobilier de a deveni mai eficient şi a diminua preţurile, informează Reuters, citată de Agerpres.
Inter IKEA este compania responsabilă cu aprovizionarea cu produse IKEA de la fabricile din întreaga lume şi aprovizionează 13 francizaţi care operează magazine IKEA. Compania a fost presată de creşterea costurilor şi de tarifele americane şi se află în mijlocul unei tranziţii strategice dinspre marile magazine amplasate în suburbii, către magazine mai mici amplasate în centrul oraşelor, în încercarea de a-i recuceri pe cumpărători.
"Trebuie să devenim mai rapizi, să scurtăm procesul de luare a deciziilor şi pur şi simplu să ne concentrăm eforturile asupra acestor priorităţi", a declarat directorul financiar al Inter IKEA, Henrik Elm, într-un interviu pentru Reuters.