Cod roșu de viituri pe râurile Ialomița și Prahova. Avertizare INHGA pentru 22 iulie

inundatii-2_67327900
Conform prognozei de specialitate, în perioada 21 iulie, ora 14:00 - 22 iulie, ora 00:00, va fi în vigoare un Cod galben de fenomene hidrologice importante
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare Cod roşu de viituri, valabilă începând din noaptea de marţi spre miercuri pe râurile din bazinele hidrografice Ialomiţa şi Prahova.

Potrivit hidrologilor, miercuri, între orele 3:00 - 12:00, Codul roşu se va manifesta prin scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare, pe râurile din bazinele hidrografice: Ialomiţa - bazin amonte S.H. Moroeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Moroeni - amonte S.H. Târgovişte (judeţele: Dâmboviţa şi Prahova) şi Prahova - bazin amonte S.H. Prahova (judeţul Prahova).

De asemenea, în intervalul orar 1:00 - 16:00, va fi Cod portocaliu de inundaţii pe Argeş - bazin superior, Dâmboviţa - bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa - bazin amonte S.H. Băleni, Cricovul Dulce (judeţele: Dâmboviţa şi Prahova), Prahova (judeţele: Prahova şi Ialomiţa) şi Buzău - bazin amonte Acumularea Siriu şi afluenţii aferenţi sectorului aval Acumularea Siriu - amonte S.H. Baniţa (judeţele: Buzău şi Prahova).

Conform prognozei de specialitate, în perioada 21 iulie, ora 14:00 - 22 iulie, ora 00:00, va fi în vigoare un Cod galben de fenomene hidrologice importante pe următoarele cursuri de apă: Olt - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Cibin - amonte Acumularea Ioneşti (judeţele: Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Olteţ - bazin superior (judeţele: Gorj şi Vâlcea), Argeş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), Ialomiţa - bazin amonte Acumularea Dridu şi afluenţii aferenţi sectorului aval Acumularea Dridu (judeţele: Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa şi Buzău), Buzău - bazin amonte Acumularea Siriu şi afluenţii aferenţi sectorului aval Acumularea Siriu - amonte S.H. Baniţa (judeţele: Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova), Râmnicu Sărat - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Vrancea şi Buzău) şi Putna - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea). 

x close