Cifrele zilei de la Bursa de Valori Bucureşti. Acţiunile OMV Petrom, cele mai tranzacţionate

DCBusiness Team |
Data publicării:
Bursa de Valori Bucureşti
Bursa de Valori Bucureşti

Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de joi.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor a fost de 46,405 milioane de lei (9,49 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,12%, până la 12.230,72 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a pierdut 0,13% din valoare.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a încheiat pe minus cu 0,18%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a urcat cu 0,11%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a înregistrat o creştere cu 0,05%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,47%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis pe minus cu 0,28%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom, cu 17,188 milioane de lei, urmate de titlurile One United Properties, care au generat schimburi în valoare de 5,449 milioane de lei, şi de cele ale Băncii Transilvania - 3,803 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Prefab (+10,71%), SIF Hoteluri (+6,88%) şi Electromagnetica (+3,66%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Electroaparataj (-9,6%), Promateris (-9,09%) şi Electroargeş (-9,05%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0906
Diferența 0.0005
Zi precendentă 5.0901
USD
Azi 4.4036
Diferența 0.0090
Zi precendentă 4.3946
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0906 RON
USD flag1 USD = 4.4036 RON
GBP flag1 GBP = 5.8158 RON
CHF flag1 CHF = 5.4594 RON
AUD flag1 AUD = 2.8732 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1362 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0282 RON
NOK flag1 NOK = 0.4328 RON
SEK flag1 SEK = 0.4634 RON
XAU flag1 XAU = 590.0213 RON
Monede Crypto
1 BTC = 403029.76RON
1 ETH = 13365.45RON
1 LTC = 374.13RON
1 XRP = 9.67RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22916.480.25%
BET-BK4516.890.24%
BET-EF1251.770.14%
BET-FI90831.27-0.38%
BET-NG1705.080.32%
BET-TR53662.730.24%
BET-TRN51837.060.24%
BET-XT1990.120.21%
BET-XT-TR4555.320.21%
BET-XT-TRN4412.340.21%
BETAeRO926.65-0.75%
BETPlus3338.070.22%
RTL51601.850.24%

Opinii

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...

Cyril Ramaphosa și Donald Trump / Foto: Casa Albă

G-20 a lui Trump aruncă în aer diplomația și cooperarea internațională

Donald Trump inflamează din nou scena...

Profesorul Mircea Coșea

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel