China, sancţionată de SUA pentru că a cumpărat arme din Rusia

Simona Haiduc |
Data publicării:

Statele Unite au impus sancţiuni împotriva Departamentului de Dezvoltare a Echipamentelor (EDD), agenţia militară chineză care supervizează tehnologia de apărare. Motivul este achiziţionarea unor avioane de luptă şi sisteme de rachete din Rusia, cu încălcarea sancţiunilor americane împotriva Moscovei după amestecul în alegerile din SUA, din 2016.

Departamentul de Stat de la Washington a anunţat că sancţiunile împotriva EDD intră în vigoare imediat şi îl vizează şi pe directorul agenţiei, Li Shangfu. Acestora li se interzice solicitarea de licenţe de export americane şi participarea la sistemul financiar al SUA, iar cetăţenilor americani li se interzic orice afaceri cu firma şi şeful acesteia, care figurează şi pe lista neagră a Departamentului Trezoreriei.

Tranzacţiile incriminate au avut loc în 2018, prin Rosoboronexport, principala companie rusească de export al armamentului. Concret, China a achiziţionat 10 avioane SU-35 şi echipamente legate de sistemele de rachete aer-sol S-400.

Administraţia americană a adăugat pe lista neagră şi 33 de persoane şi entităţi asociate cu forţele armate şi serviciile de informaţii din Rusia, conform legii din 2017 cunoscute sub acronimul CAATSA (Countering America's Adversaries Through Sanctions Act - legea contracarării prin sancţiuni a adversarilor SUA). Relaţiile comerciale cu cei care figurează pe listă atrag sancţiuni de tipul celor aplicate Chinei.

Joi, preşedintele american Donald Trump a emis şi un ordin prezidenţial care facilitează implementarea sancţiunilor. AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0965
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0953
USD
Azi 4.3037
Diferența 0.0097
Zi precendentă 4.294
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0965 RON
USD flag1 USD = 4.3037 RON
GBP flag1 GBP = 5.8503 RON
CHF flag1 CHF = 5.5932 RON
AUD flag1 AUD = 3.0406 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1538 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0281 RON
NOK flag1 NOK = 0.4527 RON
SEK flag1 SEK = 0.4796 RON
XAU flag1 XAU = 679.5488 RON
Monede Crypto
1 BTC = 295097.16RON
1 ETH = 8630.62RON
1 LTC = 238.54RON
1 XRP = 6.32RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28556.370.80%
BET-BK5696.250.77%
BET-EF1530.410.85%
BET-FI109614.271.77%
BET-NG2049.611.08%
BET-TR66872.000.80%
BET-TRN64596.680.80%
BET-XT2477.330.90%
BET-XT-TR5671.010.90%
BET-XT-TRN5492.950.90%
BETAeRO1021.590.50%
BETPlus4136.770.77%
RTL64168.940.73%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel