Câte milioane a făcut un club de fotbal din România cu doar câțiva fotbaliști

Mihai Paul |
Data publicării:
Abrogarea OUG 114 va avea consecinte
Abrogarea OUG 114 va avea consecinte

Universitatea Craiova a reușit să obțină sume excelente din transferuri în ultimii doi ani, mai ales cu jucători tineri formați la Academia lui Gheorghe Hagi. Sumele arată că fotbalul a rămas o afacere profitabilă.

6,5 miliaone de euro a încasat U Craiova în doi ani urmând să încaseze alte 5,5 miliaone, în total 12 milioane de euro.

”Universitatea a încasat în ultimii doi ani 6,5 milioane euro net, din transferurile făcute, urmând să mai încaseze alţi 5,5 milioane în decursul următorilor 2 ani. Diferenţa dintre sumele vehiculate în presă şi cele despre care vorbim ţine mai ales de diversele costuri pe care le implică un transfer. În cazul nostru, aceste costuri au reprezentat circa 27% din sumele totale încasate, bani pe care a trebuit să-i plătim în alte părţi. Fie către cluburile formatoare (un procent standard de 5%, datorită căruia FRF-ul a obţinut, de pildă, peste 200.000 de euro din transferul lui Alex Mitriţă, clubul formator al acestuia fiind desfiinţat între timp), fie către cluburile de unde fuseseră acei jucători aduşi (circa 20%), fie către agenţi de jucători sau alţi intermediari. Apoi, din cele 6,5 milioane încasaţi, 3 milioane au fost cheltuiţi pe achiziţia de noi jucători şi restul de 3,5 au acoperit deficitul de buget în aceşti doi ani. Vă reamintim ce am mai spus: că nici un acţionar nu a retras vreun leu din club şi nici nu avem de gând să o facem” se arată în comunicatul oficial al clubului din Bănie.

Clubul oltean este condus de omul de afaceri Mihai Rotaru, cu investiții în paița imobiliară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0923
Diferența 0.0003
Zi precendentă 5.092
USD
Azi 4.3442
Diferența 0.0130
Zi precendentă 4.3312
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0911 RON
USD flag1 USD = 4.3417 RON
GBP flag1 GBP = 5.7972 RON
CHF flag1 CHF = 5.4593 RON
AUD flag1 AUD = 2.8688 RON
DKK flag1 DKK = 0.6814 RON
CAD flag1 CAD = 3.1517 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0278 RON
NOK flag1 NOK = 0.4259 RON
SEK flag1 SEK = 0.4667 RON
XAU flag1 XAU = 603.7606 RON
Monede Crypto
1 BTC = 378672.74RON
1 ETH = 12406.06RON
1 LTC = 330.58RON
1 XRP = 8.14RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23905.400.08%
BET-BK4748.51-0.23%
BET-EF1299.440.22%
BET-FI91547.19-1.17%
BET-NG1759.320.28%
BET-TR55978.370.08%
BET-TRN54073.930.08%
BET-XT2065.61-0.01%
BET-XT-TR4728.33-0.01%
BET-XT-TRN4579.90-0.01%
BETAeRO931.180.04%
BETPlus3477.040.11%
RTL53774.520.09%

Opinii

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel