Cât costă să mânânci românește la New York

Oana Pavelescu |
Data publicării:

Mâncarea devine din ce în ce mai scumpă peste tot în lume nu doar în România iar mersul la restaurant o să devină în curând doar un moft pe care puțini și-l vor mai putea permite.

Pe rețelele de socializare au apărut fotografii cu meniuri ale unor restaurante cu specific românesc din Queens, New York.

Este de notorietate faptul că restaurantele românești din New York sunt scumpe însă acum că dolarul a urcat peste euro, prețurile par și mai mari.

Pentru a ne face o imagine mai clară, un litru de benzină în New York este 0,97 $ iar salariul mediu pe oră este de 26 $.

Spicuind din meniu, observăm că cel mai ieftin preparat este salata de varză care costă 8 dolari o porție în timp ce clasicii ardei copți costă 11 dolari porția iar micii costă 15 dolari o porție.

Cel mai scump preparat este cotletul de miel la grătar care costă 29 de dolari.

Într-una din fotografii se vede și bonul unei consumații care a constat din un pahar de vin Fetească neagră de 14 dolari, un pahar cu vin rose de 12 dolari.

Zacusca de casă de 10 dolari, papanași cu vișine de 12 dolari, sarmale cu mămăligă care au costat 23 de dolari iar șnițelul de pui cu piure de cartofi de 23 de dolari. 

În total consumația celor doi a costat 127,11 dolari , cu tot cu taxe.

Citește și:

Opt cele mai scumpe tipuri de carne. Angus nu se numără printre acestea

Înainte de a întocmi această listă, trebuie să punem bazele unor definiții. Prin "carne" înțelegem carnea comestibilă a unui animal. Aceasta include carnea de vacă și de pui, dar și cea de animale marine precum peștii, anghilele și stridiile. 

Dacă sunteți un cunoscător al proteinelor scumpe, veți dori să căutați pe tot globul o modalitate de a vă bucura de aceste cărnuri, 8 cele mai scumpe per kilogram din lume. 

Jamón Iberico

Preț: 750 dolari/livră

Locație: Spania

Animal: Carne de porc

Șunca Iberico, numită în Spania natală "Iberico de bellota", este o șuncă obținută de la porci hrăniți cu ghindă și este cel mai scump produs din carne de porc din lume. Un singur picior de șuncă Iberico poate costa aproximativ 4.500 de dolari. Luând în considerare greutatea medie a unui picior de șuncă de 6 kg, rezultă o medie de 750 de dolari/kg.

Această șuncă este scumpă nu numai din cauza rarității porcului negru iberic, care pășunează doar rareori pe o peninsulă din Spania și Portugalia, ci și din cauza producției sale prestigioase la fabricile de șuncă din Sevilla.


Olive Wagyu

Preț: 600 dolari/ kg

Locație: Waggy

Animal: Carne de vită

Carnea de vită Olive wagyu în acest moment este aproape un basm din cauza rarității sale. Marmorarea cu granulație fină a acestei cărni, combinată cu dieta de măsline a vacilor, produce o bucată scumpă distribuită, deși rar, de prefectura Kagawa din Japonia.

Deoarece cultivarea măslinelor în Japonia a început abia în 1872, această carne este relativ nouă, pulpa de măsline fiind folosită pentru prima dată ca aliment pentru bovine în 2006. Americanii nu au gustat din ea până în 2018. Aceștia plătesc peste 600 de dolari pe kilogram pentru a o gusta. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9762
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9758
USD
Azi 4.6699
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6712
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 24-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9762 RON
USD flag1 USD = 4.6699 RON
GBP flag1 GBP = 5.7698 RON
CHF flag1 CHF = 5.1198 RON
AUD flag1 AUD = 3.0092 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.4052 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4241 RON
SEK flag1 SEK = 0.4286 RON
XAU flag1 XAU = 344.5697 RON
Monede Crypto
1 BTC = 311828.70RON
1 ETH = 15215.37RON
1 LTC = 404.60RON
1 XRP = 2.56RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16864.29 -0.09%
BET-BK 3105.65 -0.03%
BET-FI 60119.58 0.02%
BET-NG 1203.47 0.10%
BET-TR 34991.35 -0.09%
BET-TRN 34184.84 -0.09%
BET-XT 1436.79 -0.09%
BET-XT-TR 2947.66 -0.09%
BET-XT-TRN 2884.55 -0.09%
BETAeRO 1054.01 -0.36%
BETPlus 2491.73 -0.14%
RTL 37038.36 -0.05%

Comunicate de presa

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com
Mircea Tomescu, CMO eMAG  Romania, Bulgaria, Ungaria

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel