Reţeta pentru o pensie mai mare la bătrâneţe. Ce spune legea

pe_sionari_24748200
Venituri pentru care s-a plătit contribuția la pensie
Românii care, în cariera lor, au ocupat funcții cu responsabilități multiple sau care au presupus un consum sporit de timp și energie, care au condus instituții, îndeplinind, în același timp, diferite misiuni suplimentare, au beneficiat de venituri în plus. 

Este vorba de indemnizații speciale pentru care, în unele situații s-au reținut contribuțiile la sistemul public de pensii. Prin urmare, ele ar fi trebuit înscrise în carnetul de muncă pentru a fi luate în considerare la calcularea pensiei. În cazul în care respectivele venituri nu au fost consemnate, este nevoie de obținerea unei adeverințe de la deținătorii de arhive.

Prezentăm mai jos indemnizațiile care cresc pensiile.

- Indemnizația acordată șefului de echipă sau brigadă, acordată, de regulă, operatorilor economici din industria tradițională (construcții, drumuri, poduri, îmbunătățiri funciare, etc).

- Indemnizația pentru personalul navigant și însoțitorilor de zbor.

- Indemnizația de care beneficiază cadrele de conducere din învățământul superior pentru perioadele în care au ocupat și funcții de conducere în instituții conexe (spitale, direcții sanitare, instituții de cercetare).

- Indemnizația acordată cadrelor didactice care cumulează două sau mai multe funcții (director, director adjunct) în învățământul primar, dar și o funcție de profesor universar.

Citește și LEGEA PENSIILOR 2019. CCR contestă două articole. Ce spune Budăi

- Indemnizația pentru conducerea formației de lucru în activitatea încărcări-descărcări.

- Indemnizația pentru conducătorul formației de lucru de docheri.

- Indemnizații în domeniul farmaceuti, când sunt exercitate două funcții, una de conducere, alta operativă.

Actualitate Vezi toate articolele
x close