Bani pentru căldură. Cât vrea să investească Primăria Capitalei

Simona Haiduc |
Data publicării:
Sumele nu acoperă necesarul
Sumele nu acoperă necesarul

Primăria Capitalei şi-a propus să investească în acest an în alimentarea cu energie termică 63 de milioane de euro şi să reabiliteze doar 31,2 kilometri, în condiţiile în care mai mult de 75% din reţeaua de aproape 4.000 kilometri de conducte are o vechime de peste 40 de ani, se arată într-o analiză Frames realizată pe baza proiectului de buget al Municipalităţii.

Potrivit analizei, 2019 se anunţă încă un an de sacrificiu pentru RADET, "regie aflată în moarte clinică" şi care nici în acest an nu va beneficia de statutul de "prioritate zero'' în bugetul Municipalităţii. "Datele din proiectul de buget al Muncipalităţii pe 2019 indică suma de 63 de milioane de euro (303,5 milioane lei) la capitolul cheltuieli cu energia termică (RADET), din care 20,4 milioane euro pentru continuarea investiţiilor din anii anteriori şi 43,4 milioane de euro pentru alte investiţii" , se arată în analiza menţionată.

Relevant este faptul că proiectul nu alocă niciun leu pentru investiţii noi în 2019, toate acestea fiind mutate în orizontul 2020-2025. În plus, bugetul nu prevede niciun ban din surse externe (credite, fonduri UE etc.), cu toate că Municipalitatea se laudă, cel puţin pe hârtie, cu proiecte de sute de milioane de euro, potrivit analizei firmei de consultanţă.

Bani pentru biserici și statui

Printre investiţiile puţine asumate de Muncipalitate în acest an se află dezvoltarea dispeceratului operativ RADET, unde sunt alocaţi 2,5 milioane lei (credite de angajament) dintr-un necesar de 52,2 milioane de lei (obiectiv asumat încă din anul 2000), modernizarea punctelor termice, unde sunt promişi 5,2 milioane de lei, dintr-un necesar total de 68,5 milioane lei, modernizarea reţelei termice din zona Crângaşi (1,25 milioane lei din necesarul de 52 milioane de lei), modernizarea CET Victoriei, reţeaua termică din zona Aviaţiei şi eficientizarea alimentării cu energie termică a consumatorilor racordaţi la două centrale din zona Bucureştii Noi.

Spre comparaţie, Primăria Capitalei vrea să dea din bugetul pe anul 2019 circa 53 milioane de lei pentru biserici şi circa 7 milioane lei pentru statui. În 2018, suma alocată de Primăria Capitalei către biserici a ajuns la 121 milioane lei.

Citește și Câți bani va avea primarul Gabriela Firea în 2019

Toate acestea în condiţiile în care, potrivit experţilor, necesarul de investiţii în sistemul de termoficare al Bucureştiului este de peste 3 miliarde de euro. Numai în cazul ELCEN, compania care produce agentul termic necesar pentru încălzire şi apă caldă, este nevoie de investiţii de peste 515 milioane de euro în retehnologizarea şi refacerea CET-urilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0835
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0823
USD
Azi 4.3789
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3789
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0835 RON
USD flag1 USD = 4.3789 RON
GBP flag1 GBP = 5.8344 RON
CHF flag1 CHF = 5.4992 RON
AUD flag1 AUD = 2.8446 RON
DKK flag1 DKK = 0.6806 RON
CAD flag1 CAD = 3.1228 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0286 RON
NOK flag1 NOK = 0.4372 RON
SEK flag1 SEK = 0.4664 RON
XAU flag1 XAU = 572.5195 RON
Monede Crypto
1 BTC = 487306.46RON
1 ETH = 17222.96RON
1 LTC = 421.29RON
1 XRP = 11.38RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22544.201.03%
BET-BK4338.111.00%
BET-EF1235.541.25%
BET-FI83141.212.22%
BET-NG1698.181.80%
BET-TR52327.151.03%
BET-TRN50592.241.03%
BET-XT1943.951.10%
BET-XT-TR4419.261.10%
BET-XT-TRN4283.541.10%
BETAeRO952.22-0.68%
BETPlus3284.630.96%
RTL50581.871.08%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel